Sprijinit pe-o mînã
Sînt strãpuns
De-o linie fireascã,
Nãdejde urmatã-n derîdere
Cu jumãtate de cal
Împãnat
Cu fragmente pedestre.
Biciul e fãrã nerv şi
Chiar aşa iarba înghite
Despuiatele umbre.
Le torn în lingouri,
Soldã oştirii pitite
Dupã perdele.
Mai şovãie entuziasmul
În pieptul scorţos -
E jalnicã exaltarea
Pãlãriei
Cînd coarnele sfredelesc
Chelia ! ...
Dar de-mi gîfîie-n urechi romanii,
Se mai gãsesc izvoare,
Mai sînt pãduri !
Rugãciunea rostitã pe malul rîpos
E insultã pentru ospeţele viitoare!
Doar cãtre sine
Strãlucind,
Nu-i albastrã carnea
Arborilor
Ce rîd şi plîng
Sub pleoape.
Şi dacã uneori mai strig,
Nu merg la funeralii !
Şi ce mai e ? ...
Ah, da ! Sã-mi pun
Veşmintele
Mai aproape de soare !
