Aburi grei, prin oglinzile crãpate,
Ale cerului de plumb poveri tãcute,
Se tîrãsc fãrã grabã printre cute,
Peste turlele de veacuri îngropate
Ce din care-un clopot îşi ascute
Glasul de ruginã prin cetate.
Spînzurat se tînguie un lanţ...
Uitaţi de toate cele, din gropi,
Nemişcarea şi-o înalţ-un sfat de plopi.
Toaca bate ne-ntrerupt şi prin şanţ
Curge-un lung alai de popi
Cãtre marea catedralã din Bizanţ.
Cîrîind sinistru, înveşmîntat în robã,
Rãtãceşte-nfrigurat un cîrd de ciori,
Veterani ai timpului, demni judecãtori.
Pe cînd orologiu-si cîntã ora anaerobã
Lin mocneşte-n sunet dulce de viori
Şi tresare-n jerbe de scîntei focu-n sobã.
Gãurile din bocanci ades strãnutã;
Paşi nesiguri varsã ceaiul cald.
Rãtãcind în neguri un herald
Sapã-n alba sticlã rar cernutã
Şi timid, ascuns dupã un fald,
Îţi şopteşte-n vis de-o stea pierdutã.
