Iarta-ma, tata ca ti-am uitat privirea
Si n-am stiut de nuc sa-mi amintesc
Si ma ierti ca ti-am primit nemarginirea
Ca pe-un blestem pe care tot il duc...
Nu am vazut cand te-ai uscat fara iubire,
Iubirea EI- perechea ta de suflet,
Ramasa-acum o dureroasa amintire
Pentru-amandoi si-acum doar plang si cuget.
Te vad si-acum pe prispa de la tara
Cu barba, alb , cu ochii rataciti,
Printre furtuni si rotocoale de tigara
Si printre pomii din gradina infloriti.
Mi-e dor de pasii tai de prin livada
Ce se plimbau adesea linistiti,
De mana ta frumoasa, ferma, calda,
Ce ne facea sa ne simtim iubiti
Mi-e dor de vorba ta dojenitoare,
De glasul tau cel bland, ce imi spunea mereu sa lupt
Si-ti multumesc ca m-aruncai mereu spre soare
Cand nu vedeam decat un drum abrupt.
Mi-e dor de tine, de o-mbratisare,
Privesc spre cer, te caut pretutindeni si-mi doresc
S-aveti lumina-acolo sus, unde nu-i nici-o-ntristare
S-o tii de mana si sa stiti cat va iubesc.
Azi s-ar fi cuvenit s-aprind o lumanare
Si sa ma rog, plangand peste-un mormant
Dar las la capataiu-ti o scrisoare...
Te port etern in ochi, in suflet si in gand.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
ultima strofa pentru mine este perfecta. mesajul tau este unul frumos si profund, a ajuns la noi cei care te citim, sper ca versurile pe care le-ai scris sa-ti faca durerea mai usoara si amintirea mai duioasa. bine ai venit pe noduri!