cineva
mi-a promis
timpul in colivie
si colivie sunt acum
pe masa
asez poeme de cristal
sa toarne
cine-o vrea sa toarne
fericire
prea lungi
si-atat de scurte totusi
sunt manecile visului meu
cand sufletul arde
sub apasarea trecerii
topindu-se si cealalta promisiune
ca voi gasi
ce-am obosit sa caut