Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Ni-e dat atata mister cat sa aiba farmec Necunoscutul.» - [Anonim]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20221950  
  Useri online:   10  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Zaharia Gabriel ( zaharia20 ) - [ PROZA ]
Titlu: Când cuvântul e mânã-n mânã cu destinul
Când cuvântul e mânã-n mânã cu destinul

La ora de religie, nu rãmanea nimeni. Era ultima orã de curs într-o zi de vineri iar noi – trei sferturi de clasã – ne grãbeam sã prindem microbuzul care pleca din autogarã la ora paisprezece, împrãştiindu-ne care încotro pe drumul ce leagã frumosul Piatra-Neamţ de Comãneşti. Nici cei din oraş nu aveau de gând sã se lase plictisiţi şi de ultima orã. La urma urmei, toţi aveam o banuialã bãtând înspre certitudine chiar, cã nu puteam "rãmâne" la o disciplinã ce are ca fundament iubirea. Şi cum esenţa iubirii este iertarea, noi eram liniştiţi când ne gândeam la intenţiile drãguţei profesoare de religie.
Abia apucasem sã-mi înghesui lucrurile într-o geantã dupã care am ieşit în fugã fãrã sã-mi iau rãmas bun de la mãtuşa mea cum obişnuiam sã fac. Grãbindu-mã, am ajuns chiar cu zece minute mai repede. Câţiva dintre colegii mei erau acolo deja. Alţii plecaserã chiar şi cu o jumãtate de orã înainte. Rumoarea aceea cu care mã obişnuisem demult era acoperitã de zgomotul autobuzelor vechi care abia se mai târau. Mi se pãrea cã erau zeci într-o autogarã cu sute de elevi dornici sã guste weekend-ul. Însã în doar douã-trei minute, toate acele epave ceauşiste îi strânserã aproape pe toţi. Aerul deveni respirabil deşi zgomotul infernal avea sã-mi rãmânã în creier ca un ecou nesfârşit.
Reuşisem pânã la urmã sã stabilesc o legãturã între mine şi colegii mei care închegaserã deja un grup. Printre ei, o fatã pe care o mai vazusem doar de vreo doua-trei ori. Dupã trãsãturile feţei aş fi zis cã vârsta ei depãşeste treizeci de ani. Însã ochii erau ai sufletului şi parcã vroiau sã-mi spunã cã mã înşel. Cã ea e doar cu un an mai mare decât mine şi cã în varã avea sã susţinã examenul de Bacalaureat, aşa cum înţelesesem apoi din sugestiile celor doi colegi care pãreau cã o cunosc de multã vreme.(Rareori se întâmplã ca ochii cuiva sã se lase furaţi de trup. Astfel este explicabil cum, de cele mai multe ori, ei trãdeazã miscãrile ferme ale unei persoane ce ar vrea sã arate siguranţa de sine. Fiindcã ochii aratã sufletul, un dezertor al raţiunii, ce rãmâne cu frãmântãrile şi slãbiciunile lui.) Şi dacã timpul vroia sã tragã mai tare de chipul acelei fete, sufletul ei îşi pãstra vârsta naturalã iar ochii îi erau fideli.
- Aaaa!...Tu nu eşti cumva cel care a dat un interviu despre campania antidrog din liceul vostru? A fost difuzat pe postul local…
Urmã câteva clipe de tãcere. Silvia, cãci acesta era numele ei, aştepta un rãspuns. Însã eu întârziam sã i-l dau simţindu-mã jenat cã trebuia sã-mi amintesc de acea situaţie penibilã în care m-am aflat. Având emoţii teribile şi cu acneea de care sufeream, fusesem silit sã spun câteva fraze în legãturã cu riscurile la care se supun consumatorii de droguri, de cãtre un angajat al A.N.A. N-ar fi fost vreo problemã dacã n-ar fi trebuit sã fac asta în faţa unui colectiv şi mai mult decât atât, sã dau şi un interviu. Adicã sã vorbesc eu, dându-mi singur importanţã, despre cum au receptat colegii mei de generaţie mesajul, în timp ce ei, încercau sã-l ţinteascã pe cameraman cu avioane confecţionate din pliantele pe care le împãrţisem cu puţin timp în urmã. Mi se fãcuse negru în faţa ochilor şi atunci dar mai ales acum când aflasem cã m-au şi dat pe post. Totuşi nu eram paranoic sã-mi imaginez cã puteam sã mã numãr printre vedetele ridicole de pe youtube. Cu toate cã se putea întâmpla şi asta.
Colegii mei se îndepãrtaserã pentru câteva minute, nu inainte însã de a-mi schiţa zâmbete ironice.
- Mi-a plãcut, îmi spuse, cã ai fost cursiv şi consistent. Ai vorbit frumos.
"Ei, nu mai spune. Te pomeneşti cã m-am nãscut sã fiu un orator de excepţie, îmi spusem în gând." Dar ea nu se opri la acea frazã.
- Eu, în locul tãu, nu ştiu ce-aş fi fãcut. Cred cã aş fi leşinat.
În acel moment îmi dispãru gândul cã printre vorbele ei s-ar putea ascunde vreo urmã de ironie. Cãldura din glas şi blândeţea ochilor înfãţişau sufletul ei primitor. Avea aerul cã şi-a reîntâlnit un vechi prieten cãruia vroia sã-i spunã ce a mai fãcut şi pe unde a mai fost în tot acel timp. Şi poate mai mult decât atât. Dorinţa ei de a se apropia de mine mã fãcea sã fiu uşor confuz. Nu înţelegeam ce gãsise atât de interesant la un tip introvertit şi destul de plictisitor, respingãtor chiar.
Ea continuã cu aprecierile ce mi se pãreau sincere însã din cauza cãrora nu mã simţeam deloc confortabil. Alta era pãrerea mea despre mine.

Ne aşezasem pe primele douã locuri din spatele şoferului. Mã surprinse faptul cã, deşi microbuzul era plin, unii stând chiar şi în picioare, nimeni nu se aşezase pe acele scaune înaintea noastrã. Timp de un minut şi ceva, n-am scos niciun cuvânt. Ba chiar eram îngrijorat cã n-am sã fiu în stare sã întreţin o discuţie vreme de aproape un ceas cât avea sã dureze drumul pânã în satul în care locuia Silvia. Însã ea, cu un zâmbet cald, îmi sugera cã pot vorbi, cã-i pot mãrturisi orice credinţã a mea chiar şi unele cugetãri despre care credeam cã vor rãmâne în filele jurnalului fãrã a fi spuse cuiva. Începuserãm sã aducem în discuţie subiecte mai mult decât interesante despre care n-aş fi crezut cã voi vorbi vreodatã cu cineva. Asta îmi dãdea o stare de bine şi dupã câteva minute aveam impresia cã sunt cel mai deschis om de pe Pãmânt.
- Am mai avut odatã o discuţie cu o persoanã necunoscutã mie, i-am spus. Am reuşit sã trec dintr-un registru banal şi sã vorbim despre prostie şi inteligenţã chiar. Mi-a zis, plin de emfazã: "Eu mã consider un tip inteligent!… în comparaţie cu alţii!…" Desigur, un obicei care aş putea spune cã alcãtuieşte definiţia omului – acela de a raporta totul la ceva anume sau invers. M-am abţinut pânã-n ultima clipã însã n-am putut sã nu-l întreb: "Bun, dar în comparaţie cu nimeni, tu cum crezi cã eşti?" Evident cã discuţia a luat sfârşit fãrã sã-mi dea un rãspuns.
- Chiar aşa! Cum ar trãi oamenii în lipsa posibilitãţii de raportare la ceva anume? mã întrebã ea.
- Eu nu cred cã putem trãi fãrã sã ne comparãm cu ceilalţi. Şi am mai observat un lucru. Pentru a se simţi bine, omul tot timpul se va lãsa pradã tentaţiei de a-i coborî pe cei din jur, mãcar în forul sãu interior, pentru a se situa el un pic mai sus. Cãci altfel ar trãi o adevãratã dramã a inferioritãţii.

"...Dialogul din final mascheazã o experienţã tulburãtoare din viaţa Silviei, de care îmi spuse spre finalul cãlãtoriei, o cumplitã boalã cu care a luptat – cancerul. Experienţã pe care acea prozã n-a vrut s-o destãinuie, din bun simţ probabil. Din moment ce ficţiunea a fost trasã la indigo de viaţã, nici trecutul nu mai este valabil cãci totul avea sã se întâmple dupã concursul la care textul a participat. Acesta era şi efectul pe care vroiam sã-l transmit – cã voi fi povestit o "experienţã" ce avea sã mi se întâmple mai târziu. Însã trebuia sã se înţeleagã în acelaşi timp cã şi asta face parte din ficţiune. Cum puteam şti cã Silvia era o persoanã, nu doar un personaj? Nu puteam şti. Numai cuvintele erau vorbite cu destinul ei."(Ultimele rânduri dintr-o filã de jurnal)




Nr Comentarii Comentatori
1. Citind acest text (scris cu multã cursivitate şi naturaleţe) mi-am întãrit convingerea cã realitatea şi ficţiunea sunt adesea reversibile. liliana
2. Cunoaşte-te pe tine însuţi şi cu ajutorul comparaţiei! Lucia Pătraşcu
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Iulian GRIGORIU, Frumosul maturator al bailor, versuri, Ed.Antares, Galati, 2002
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN