cerul capãtã un aer cenuşiu
greu
aburii tristeţii
plâng pe acoperişul casei mele
fereastra şubredã tremurã
în bãtaia vântului ud
dau sã ies afarã
şi simt un aer primãvãratic
o linişte seninã
şi mirosuri îmbietoare
de parc-aş fi
într-o lume paralelã
când intru
vãd pe fereastrã cerul
cu acelaşi aer cenuşiu
greu
aceiaşi aburi ai tristeţii
care plâng pe acoperişul casei mele
şi aceeaşi fereastrã tremurând
în bãtaia vântului ud
plouã
pe fereastra mea
afarã e doar speranţa efemerã
plouã
iar mie mi se pare
cã lumea-i împãrţitã-n douã
