Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Am observat intotdeauna ca pretentiile de orice fel sunt in raport invers cu meritul; aceasta este una din axiomele mele de morala.» - [J. Lagrange]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20214026  
  Useri online:   3  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Zaharia Gabriel ( zaharia20 ) - [ PROZA ]
Titlu: Imagini de neuitat
N-aveam chef de nimic în acea searã. Simţeam durerea de cap ca pe o zgândãrire a unui nerv rãmas fãrã mãsea. Mã aşezasem pe canapea sã pun mâna pe telecomandã. Nu-mi plãcea nimic. Apãsam pe butoane uitând sã mã mai opresc. Dupã un timp, fãrã sã vreau, ajunsesem sã ţin degetul încordat pe butonul care schimba canalele în neştire. Pânã şi de degetul meu uitasem gândindu-mã la nimic.
Afarã se întunecase brusc de parcã când toţi norii din lume s-ar fi nãpustit, într-o secundã, în tabloul viu din fereastra prin care priveam. Un vânt lovise cu putere geamul prins în cuie şi un zdrãngãnit prelung se auzi ca o reacţie împotriva vremii care se înfuriase brusc. Tresãrii. Degetul mare se relaxã ca dintr-un reflex involuntar. Mi-am îndreptat privirea înspre "cutia cu imagini".
Timpanele mele transformau sunetele în uimiri şi ţipete de groazã. Imaginile se nãpusteau şi ele prin ferestrele minţii vrând sã rãmânã pe veci ca nişte arbori cu rãdãcinile înfipte adânc în conştiinţa mea. Se difuzau imagini filmate de undeva de sus. Resturi de case care pluteau peste tot, acoperişuri ce pãreau a fi bãrci stricate, maşini plutind haotic… de parcã Dumnezeu nu mai avea milã de ceea ce trudise omul panã atunci. Era ca atunci când un copil uriaş s-ar fi jucat de-a dezastrul într-una din cãzile cu apã ale Pãmântului. Mi se pãrea cã toatã furia planetei se adunase într-un tsunami ce avea sã mãture tot ce era în acea zonã a Japoniei.
Apoi, imaginea unui bãtrân care povestea ce a vãzut, nu ce a simţit în acele clipe. Nu se putea citi nimic pe chipul lui. În orice caz, nu îngrijorarea. Ochii lui oblici nu vroiau sã plângã. Muşchii feţei, lipsiţi de putere parcã, nu vroiau sã se încordeze. Chipul sãu pãrea cã nu ştie ce sunt grimasele. Nu vroia sã plângã, sã-şi arate suferinţa pesemne pentru cã ceea ce era in sufletul sãu avea sã fie şters cu buretele. Nimic din tot ce se întâmplase nu avea o importanţã mai mare decât ceea ce avea sã fie.
Cei care realizau documentarul, i-au propus sã meargã împreunã la locul în care fusese locuinţa sa, înaintea dezastrului. ("La locul în care fusese locuinţa sa?! am exclamat eu în gând. Doar în acea zonã poate!"). Mai târziu însã apãru cadrul zguduitor cu acel bãtrân japonez aflându-se exact în locul de unde locuinţa îi fusese luatã de apã. "Aici este casa mea, spuse el pe un ton coborât". Iar în ochii sãi nu citeai regretul ci speranţa. Dar nu acea speranţã izvorâtã parcã din neant cãci încrederea lui avea un fundament solid - certitudinea. El ştia, nu doar spera cã totul va reveni la normal.
"Trebuie sã ne gândim ce vom face de aici înainte, spuse el". Aceste cuvinte au scos din mine o emoţie pe care nu o mai avusem pânã atunci. (Cât de imposibil ar suna: Trebuie sã mã gândesc ce voi face de aici înainte, îmi spuneam!).
Este posibil oare ca simpla înlocuire a singularului cu pluralul sã arate o uriaşã diferenţã de mentalitate? Cã oamenii aceia par a fi dintr-un alt Univers, s-a mai spus. A devenit deja un cliseu. E greu ca un alt popor sã-i ajungã din urmã. Pentru cã nu orice om poate rosti cuvintele acestea memorabile, având în spate o susţinere colectivã. În asta constã de fapt diferenţa: "Trebuie sã ne gândim ce vom face de aici înainte". Sã facem deci cu toţii odatã, nu fiecare-n parte. Câţi români gândesc oare astfel?



Nr Comentarii Comentatori
1. felicitari pentru material! le meriti! ruddy
2. în ţara soarelui rãsare
soarele rãsare
cotangenta
3. Atitudinea japonezilor dupã dezastru
depãşeşte limita imaginabilului. Ai relatat foarte frumos.
liliana
4. nu degeaba se spune ca daca nu ai un batran sa ti-l cumperi si totusi in materie de intelepciune avem cu totii de invatat,un semn! Diana Cris
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Ion POTOLEA, Domn cu joben, Ed.Porto Franco, Galati, 1991
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN