Ţi-ai umplut spaţiul cu abajururi Tiffany.
Pereţii tãi contureazã arabescuri ciudate,
Forme ce trec dintr-un într-alta,
Culori ce-şi dau întâlnire prima datã
Şi-abia respirã
Într-o viermuialã brownianã.
Pânã şi norii ţi i-ai acoperit de vitralii,
Iar ploaia ta se prãbuşeşte pestriţ peste inima mea.
E mult prea mult pentru un curcubeu,
E mult prea mult pentru o iubire.
Poezia se chirceşte-n mine,
Ca un copil speriat
Ce cautã simplitatea
Şi prospeţimea cerului
Dupã o ploaie de varã,
Privind prin ferestre curate...
