Buretele veşnic însetat al întunericului
absoarbe sinapsele lumii...
Nu rãmân decât paranteze goale
sau puncte de suspensie,
solitare,
atârnate pe crengi uscate
sau înşirate pe hârtii-relicve...
În zadar se zbate vântul
şi încearcã sã resusciteze vremurile,
sã recontureze hotarele,
sã umple gãurile de vierme ce se iscã
hâde
la tot pasul….
Uşor-uşor,
totul va fi absorbit
în uitare,
se va şterge orice urmã
din lumina
care pânã mai ieri
bãtea cu disperare la uşa inimilor
amorţite…
Persistã doar o întrebare
ce guri orfane
o îngânã
ca-ntr-un somn adânc:
"Quo vadis?"
