Mă plec în umbra ta, măreÃˆâ€ş izvor de viaÃˆâ€şÃ„Æ’,
Tu arbore celest în miez de univers,
Simbol al existenÃˆâ€şei È™i sursă de speranÃˆâ€şÃ„Æ’,
ÃŽntre pământ È™i cer eÈ™ti legământ neÈ™ters.
Tu cerul îl pătrunzi cu ramurile-Ãˆâ€şi rare
Și aerul îl sfâșii în drumul tău prin nori
Cu creÈ™tetul dezmierzi plăpândul soare,
Iar frunzele smarald culeg roua din zori.
ÃŽmbrÃ„Æ’Ãˆâ€şiÈ™ezi Pământul cu rădăcini semeÃˆâ€şe,
Din râuri È™i izvoare tu apă vie sorbi
Și crestele de munÃˆâ€şi le mângâi cu blândeÃˆâ€şe,
Titan stăpân al lumii, copacii ÃÂ®Ãˆâ€şi sunt robi!
Mă-ntorc smerit s-aduc în dar o reverenÃˆâ€şÃ„Æ’,
Te-mbrÃ„Æ’Ãˆâ€şiÈ™ez din nou în semn de mulÃˆâ€şumire,
Primesc azi fructul copt, fiinÃˆâ€şÃ„Æ’ în esenÃˆâ€şÃ„Æ’,
Născut din soare È™i pământ È™i clipe de iubire.
Tu frasin infinit ce ai rodit femeie,
Pe Lif, a mea iubită cu care să trăiesc,
E steaua dimineÃˆâ€şii È™i-a dragostei scânteie,
Este o feerie pe care o iubesc.
ÃŽn zile de răstriÈ™te È™i-n zi de Ragnarok
Vom reveni mărite la tine în poiană,
Ne vom ascunde sub scoarÃˆâ€şa-Ãˆâ€şi în mijloc,
Cu frunze ne-nvelim și rouă-n loc de hrană.
Nici focul să ne-atingă, nici apa-nvolburată,
Nici vrajba omenirii să ne-asprească,
Nici ziua judecÃ„Æ’Ãˆâ€şii să nu ne despartă,
Să fim doar noi, iar Lif să mă iubească.
