Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Nebunilor! Oare cel care a facut partea din afara n-a facut si partea dinauntru?» - [Luca-Cap.11.40]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20213788  
  Useri online:   6  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Adrian Niculescu ( al2lea ) - [ PROZA ]
Titlu: Acasă...
V-ati intrebat vreodata de ce atunci cand,
indiferent unde locuim, indiferent de ce am
realizat in viata, cand ne reintoarcem la
locurile natale spunem ca mergem acasa?
Cum acasa? Ca doar acum avem casa noastra,
familia de care suntem mandri, locul unde ne
intoarcem zi de zi de la munca si unde
impartim impreuna binele si mai putin
binele, bucuriile si tristetile

Am recitit de curand gandurile pe care le-am
scris acum cativa ani, pe vremea cand la
numai doi ani de la Revolutie faceam un prim
bilant al realizarilor mele dar si
constientizam pentru prima data ca ceva
imi lipseste. Si iata ce scriam la vremea aceea

Cine s-ar fi gandit ca la numai 4 luni de
la data in care am scris ultima data in
acest caiet, la 22 decembrie 1989, istoria
romanilor se va schimba?. Intervenise in
viata noastra o schimbare dupa care tanjeam
cu totii. Dictatorul a cazut, impreuna cu
tot clanul lui care ne-a otravit zilele,
noptile si cele mai intime ganduri. La ora
la care scriu, toate acestea sunt deja
istorie. Au trecut doi ani aproape si greul
se pare ca de abia incepe. In ceea ce ma
priveste aceasta revolutie mi-a adus mie
si familiei mele cateva impliniri
profesionale. Eu am avansat putin in sectia
unde mi-am inceput activitatea, dupa
facultate iar sotia a pornit pe drumul
specializarii in meseria ei. Baiatul nostru,
Vladut, este un elev silitor si foarte
destept, de care suntem mandrii. Astazi, eu
si cu Vladut suntem singuri. Sotia e la
Cluj, pentru un examen. E greu sa fii
singur. Nu am chef de nimic. Zilele trec la
fel, monotone, tineretea trece si ea. Ma
zbat in fiecare zi, intre dimineata si
seara, in cadrul aceluiasi program: servici,
cumparaturi, lectii cu Vlad, culcare Se
pare ca nimic placut nu vrea sa ne tulbure
monotonia zilelor.

Si uite asa, a mai venit o toamna pe care nu
o mai percep la fel ca in adolescenta sau in
vremea studentiei. Farmecul anotimpurilor a
incetat sa mai existe. Zilnic privesc pe
geam si vad acelasi peisaj: blocuri de beton
si masini care-mi zdruncina nervii cu
zgomotul lor.

Mi-aduc aminte cum, in copilarie, in orasul
meu natal, Campulung Muscel, descifram
semnele de inceput ale fiecarui anotimp.

Primavara incepea cu topirea zapezii si
ghetii pe coasta (casa noastra se gasea pe
o colina, aproape de centrul orasului).
Spargeam gheata, impreuna cu tata si ne
bucuram ca deja putem cobori cu masina in
oras lucru imposibil pe perioada iernii,
din cauza alunecusului. Apoi urmaream cu
nerabdare ivirea coltului ierbii si a
toporasilor. Stiam ca daca in gradina au
aparut gingasele si frumos mirositoarele
floricele albastre, inseamna ca primavara a
sosit. La 1 Mai erau zarzarii infloriti
Parfumul lor amarui imi dadea sentimentul de
puritate, curatenie si reinnoire. Eram
fericit. Incepea sezonul florilor. Vremea se
incalzea treptat si totul parea plin de
voiosie. Primavara devreme era perioada
curateniei in curte. Strangeam cu grebla
frunzele moarte si apoi totul se matura cu
matura de nuiele. Mirosea a pamant reavan.
Iarba incepea sa creasca, papadia isi
deschidea, apoi, capsoarele galbui-pufoase,
iar pe masa, in vaza, aveam crengute de
matisori sau pisicute cum le ziceam noi.
Era coltul meu de lume, pe care-l iubeam ,
in fiecare an cu aceeasi pasiune eram
acasa, si ma simteam bine.

Semnele verii? Trandafirul din fata
ferestrei, margaretele de pe deal (ochiul
boului), plimbarile facute seara, pe Grui,
la apusul soarelui Toate acestea mi-au
inseninat copilaria si adolescenta. Ce putea
fi mai placut decat sa stai in sezlong, la
soare sau la umbra, cu o carte in mana, in
curtea casei parintesti, asteptand, fara
griji, sa se intample nimic, dorind cu
ardoare ca acele clipe sa dureze vesnic

N-am sa uit niciodata placutele clipe
petrecute cu prietenii mei bucuresteni, ce
veneau la Bunica, in fiecare vara. N-am sa
uit dupa-amiezele in care mergeam pe Grui sa
urmarim apusul soarelui, ritualul maret al
astrului vietii. Mi se parea drumul lung si
placut, imaginatia imi zbura libera peste
ridicaturile si vaile crestate de paraiase
si flancate de brazi tineri. Eram cu ei, dar
totusi singur, cu gandurile si trairile
mele. Locul de unde priveam era o margine de
prapastie. Jos, se vedea albia unui rau, de
cele mai multe ori secat, iar departe, in
zare, un munte, la poalele caruia se
intindea un sat. Tacerea era prietena
noastra. Priveam cu totii in liniste, fara
sa vorbim. Nimic nu tulbura linistea si
maretia evenimentului. Soarele era mare,
rosu si priveam cum incet, incet, disparea
parca in spatele muntelui, ducand cu el ceva
din sufletul meu Era o priveliste unica,
impresionanta. Ma intorceam trist, tot
uitandu-ma in urma, la spectacolul prea
curand terminat. As fi vrut ca drumul de
intoarcere sa fie de zece ori mai lung.
Culegeam flori de camp, pe care jumatate le
puneam intotdeauna la troita de la rascruce,
iar jumatate le duceam acasa, pentru mama.
Pe drum, ma legam sufleteste (se vede ca
pentru toata viata) de gradina cu ciresi
amari a lui Calcai, de parleazul de la
inrarea in parc, de casa doamnei Rizoiu, de
poarta din spate a parcului si de cine vine
al lui mamica cu care ma intampina mama de
fiecare data

Toamna imi placea sa ma plimb prin parc,
printre frunzele colorate ale castanilor, pe
langa bancile pline de indragostiti Adoram
fosnetul frunzelor uscate, pe care imi
placea sa le ravasesc cu piciorul si sa le
aud povestile pline de un inteles numai de
mine cunoscut.

Iarna copilariei mele cu derdelusul plin de
copii galagiosi, cu zapada ce sclipea
noaptea, sub lumina lunii, in mii de
stelute cu taiatul porcului, cu stropul de
tuica fiarta indulcita cu zahar si aromata
cu coaja de portocala din care aveam voie sa
gust, cu diminetile in care ma trezeam cu
nasul direct pe geamul rece ca sa vad cat a
mai nins Si ce bine ca a nins! Aveam voie
sa fac partie pana la poarta si in plus,
inca o portie de sanius! Cu Mos Craciun, cu
sacul plin, in persoana unchiului Marian (pe
care oricum l-am dibuit cine e, dar m-am
facut ca nu pricep) care aducea bradul gata
impodobit, in seara de Craciun. Nu pricepeam
eu cum intotdeauna numarul poeziilor
pregatite de mine coincidea cu numarul de
cadouri ce le avea in sac De unde stia el
cate poezii stiu eu? Si Doamne! cata groaza
cand ma chema sa vin la el in brate sa ma
sarute nuca me fica de tine!

Lumea mea era plina de bucurii, de vise
frumoase, dar aproape inchisa pentru altii.
Putini ma stiau asa cum sunt mama era cea
care stia, simtea trairile mele si ma iubea
pentru asta.

Toate acestea imi lipsesc acum. Legatura mea
cu natura a fost brusc intrerupta, odata cu
plecarea de acasa. Oare de ce nu am mai
reusit niciodata sa revad locurile, copacii,
dealurile, apusul soarelui, atat de iubite
in copilarie? Atat de mult sa ma fi
schimbat? Anul acesta am tanjit atat de mult
sa le revad, pentru a prinde puteri, pentru
a simti ca traiesc. Oare natura ma
pedepseste ca am parasit-o? Si totusi, de ce
nu a fost vreme frumoasa anul acesta la
Campulung? (6 octombrie, 1991)

de cativa ani am schimbat locuinta. Mi-am
refacut coltul meu de natura. Acum am din
nou sezlongul meu (putin mai modern), in
care stau si privesc, in putinele clipe
libere, cerul senin, frunzele din copaci,
florile din gradina si porumbeii care si-au
facut cuib in prunul din mijlocul gradinii.
Sotia ma priveste cu dragoste, ne iubim ca
la inceput Vladut e student suntem mandrii
de el. E frumos la noi, acum vad din nou
semnele anotimpurilor Totusi, lipsete ceva
orasul natal, apusul soarelui, poate,
saupoate copilaria?

Nr Comentarii Comentatori
1. foarte frumos Florescu Adrian
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Stela IORGA, Miza pe 13 bis, Ed. Axa, Botosani, 1997
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN