-Editie speciala!Editie speciala de
sarbatori.Brad de Craciun, la numai un
leu.Luati “Viata Libera”, ziarul
local!Editie speciala…la numai un leu ….
Printre masinile oprite la semafor, glasul
baiatului ce vinde ziare, incearca s-acopere
zgomotul facut de zarva orasului in ajun de
Craciun, s-acopere claxoanele nervoase ale
masinilor luxoase, colindele ce se aud din
boxe date la maximum. Se uita ingrijorat in
sus spre semafor, mai sunt 12 secunde si se
schimba culoarea. Trebuie sa vanda macar
doua ziare. In sfarsit, prin geamul
portierei apare o mana fina, ce-i intinde
10lei.
-Da-mi si mie un ziar, copile!Baiatul ii
intinde ziarul, incercand sa caute cu
cealalta mana, cat mai repede restul. Dar
cele dousprezece secunde au trecut deja,
aude un “pastreaza restul ”grabit, si masina
pleaca in tromba, lasand in urma un amestec
de mirosuri, de parfum fin,de brad adevarat
si benzina. Ce rau ii pare baiatului: oare
ce-o crede doamna de la volan, c- am
intarziat intentionat… dar nu… aveam mainile
prea inghetate, si chiar nici nu-mi trebuie
pomana, doar de aceea muncesc, vreau bani
adevarati… bani munciti!
Gandurile baiatului treceau asemenea
secundelor intre verde si rosu, asemenea
masinilor care mai de care incarcate cu
cadouri si brazi adevarati, asemenea
trecatorilor grabiti sa nu-i prinda
inserarea pe drum si poate, asemenea timpului.
-Editie speciala!Editie speciala de
sarbatori!Brad de Craciun, la numai un leu….
-Ia, da-mi si mie un ziar, bai fraiere !ii
striga un macho cu cosuri pe fata, muscand
lacom dintr-o portocala.
Baiatul ii intinde ziarul cu bradul colorat,
mare cat toata pagina, si cu ochii la
portocala, nu realizeaza ca au plecat, decat
cand aude scrasnetul rotilor si hohotul de
ras al celor din masina. Surade trist, ii
iarta, zicandu-si, ca un om batran la cei
opt ani ai lui: tineri, fara minte! Nu-i
pare rau de ziar, ii pare bine ca bradul lui
desenat a nascut un ras, asa cum era, era
un ras .
Semaforul isi face treaba mai departe si-si
amesteca culorile cu cele ale lumintelor de
pe stalpi. Cand se aprind luminitile baiatul
stie ca este timpul sa plece spre casa, deja
masinile sunt din ce in ce mai grabite,
oamenii au alte prioritati decat sa cumpere
ziare, asa ca saluta semaforul ce-i zambeste
verde si pleaca spre statia de autobuz. Dar
nu, in seara asta nu va lua autobuzul, va
merge pe jos. A inceput sa ninga si si e
atat de frumos cand in zapada se reflecta
lumina din case, din reclame, din brazii
adevarati.
Ajunge acasa infrigurat, ud la picioare, dar
cu luminte in privire. Nerabdator incepe sa
faca socoteli... "Treizeci de ziare cu brazi
mari cat pagina minus noua ramase, a vandut
doua zeci si unu. Ba nu! a vandut doar
douazeci, un brad… a fost… pomana… nu
!brazii nu se dau de pomana, a fost cadou…
deci, trebuie sa am doua zeci si unu de
lei…"murmura el, numarand incet banutii si
ei reci. "Noroc cu doamna ce mi-a lasat
restul, altfel ar fi trebuit sa plateasc un
ziar… ce frumoasa era doamna, ce frumos era
bradul din masina !!!". Deodata fata i se
lumina de un gand. Va avea si el brad, isi
va cumpara restul ziarelor din banii ramasi.
Va da doar un ziar retur. Nu! Nu cumpara
ziare... cumpara brazi. Nu dureaza mult si
de pe perete opt brazi ii zambesc, cate
unul pentru fiecare an de viata, brazi mari,
impodobiti cu de toate. In casa miroase a
cerneala, a zapada, a vis. Baiatul adoarme
fericit. Se viseaza sub brad, muscand dintro
portocala.
