Printre alei, bancute, crengi de nuci
Deasupra unui cuib de cuci
Mai sunt si ingeri, chiar si Dumnezeu...
Asa ii simt si-asa ii percep eu
Pe cei ce sunt aici de vor, nu vor
E meseria si pedeapsa lor.
Sa aiba grija celor ce nu vor
Sa se opreasca din caderea lor...
Din gauri negre sa le dea lumina.
De-atata intuneric, nu-i nimenea de vina...
Si nu se-nfricoseaza de ceata din priviri
Si-atata-ngaduinta! Aproape ca te miri
Ca e pe lumea asta pentru un cuib de cuci...
Agheazma si tamaie iti vine sa arunci
Peste lacasul trist de-atata indoiala...
Mai vine Dumnezeu sa vada inspre seara
In ce ape se scalda sarmanii singuratici
In propria-nchisoare inchisi si luati
ostatici...
