poate şi un pic de azot
într-un ciudat amestec
cu pretenţii de ţãrânã
de la rãdãcina unui mãr edenic
cumva dependent de acceleraţie
prin plutire
prin zbor
prin dans
care mi se împletesc
cu viteza gândului
deşi uneori urãsc acceleraţia
mai ales pe cea gravitaţionalã
care mã tot apasã pe suflet
chiar şi pe Newton
uneori şi pe Eva
cãreia i-aş da toate coastele mele
oricum inima i-am oferit-o de mult
parcã de când nu mai sunt veşnic
decât prin ea
