Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Sa nu te certi cu oamenii mai mult decat cu tine insuti.» - [Lucian Blaga]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20391106  
  Useri online:   4  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Aurelia Chircu ( auroredenevers ) - [ PROZA ]
Titlu: regis de aeternum: trei carti
Profilul sumbru al cetii se zugrvea pe
fondul albastrului nchis al nserrii.

Luna intrase deja n cel de-al doilea
ptrar, iar sta nu putea fi semn bun.
Rufio o privi un timp cu un fel de
ngrijorare, aşa cum privise şi clepsidra,
dup asta oft şi grbi pasul nspre coama
dealului.

Ajungnd n faţa intrrii, btu de dou ori
cu ciocanul poleit cu aur şi aştept
cumpnit s i se deschid.

Deşi ncercase s se camufleze, slujnica i
intui pe moment tulburarea şi se ntrist
un pic. Se obişnuise cu prezenţa-i pururi
vesel şi i fceau mare plcere
complimentele lui politicoase.

Iar politeţea lui devenise proverbial n
cercuri; Rufio şi ddea seama c uneori
exagera, dar nu voia sa se schimbe, era
mulţumit cu sine nsuşi, ceea ce nu era
puţin lucru. Mereu serios, atent a nu
deranja sau a jigni, cu vorba blnd şi
domoal de frate mai mare, de confident şi
sftuitor, prea nscut cu misiunea de a-i
ferici pe ceilalţi.

Cţi oameni pot oare s se nasc cu o
asemenea misiune şi s aib curajul de a o
duce pn la capt, fr a suferi? Sigur nu
mulţi, iar aceia sunt poate ngeri. Rufio
nu era şi nu cuta s fie, ns frumuseţea
ochiilor si cenuşii şi a prului şaten
nchis, l asemuia cu unul dintre ei.

Servitoarea l pofti ntr-o ncpere care
ţinea loc de salon şi de birou n acelaşi
timp. Castelul era destul de larg, nicio
ndoial, dar stpnul lui era un
singuratic şi prefera s ocupe minimul de
spaţiu posibil.

De altfel, aceast dorinţ a sa era
manifestat şi prin simplitatea cu care era
decorat biroul, la care vrjitorul nu
renuntase nici mcar acum, la ceas de
srbtoare; nu exista in acea incapere nici
infimul semn c cel care tria acolo s-ar
bucura de acele zile, nici mcar o
ghirland de flori sau o crenguţ de brad
aninat la sob, lucruri care electrizeaz
chiar şi un adult!

Rufio ştia c nu modestia l oprise pe
vrjitor s decoreze biroul, ci faptul c-
şi pierduse demult credinţa şi speranţa n
mai bine. şi uitase de copilul din el, cel
care ca toţi copii, se lsase fermecat de
fiece dat de magia Sfintelor Srbtori.
Dar mai ştia şi faptul c omul putea fi
salvat, ns povestea lui era cu mult mai
sinuoas şi mai ntunecat dect cea a
btrnului Scrooge, iar vizita celor trei
spirite ar fi fost practic n zadar.

Gsind camera goal, Rufio avu o clip de
destindere şi asemeni unui şcolar bucuros
de ntrzierea profesorului la or, i veni
n minte s se ntoarc şi s plece. Dar ca
de obicei, se simti atras de biblioteca si
se apropie de volumele imbracate in piele
neagra, ce dormitau oranduite frumos pe
cele trei rafturi ale mobilei.

Colectia cuprindea majoritatea titlurilor
ce fusesera publicate de la aparitia
tiparului incoace. Era un deliciu s-o
privesti, iar Rufio nu pierdea niciodata
ocazia de a-si plimba degetul peste
cotoarele cartilor, vreme in care soptea cu
incantare numele operelor pe langa care
trecea.

Jucandu-se astfel, degetul lui se lovi la
un moment dat de un cotor ce nu era aliniat
cum se cuvine. Se opri si citi titlul:
Crima si pedeapsa de Dostoievski. Era una
din cartile lui preferate ! Vru sa-l
impinga inapoi in raft, dar cotorul cartii
se despica brusc pe verticala si luand
forma unei guri, se repezi spre el,
ciupindu-i aratatorul asemeni unui sarpe
veninos. Rufio isi trase mana, iar cartea
reveni la forma sa initiala.

Dadu sa iasa din incapere, dar exact
atunci, vrjitorul se precipit pe o uş
dosnic, mascat cu o draperie de atlaz;
Rufio tresri uşor şi ca s nu dea de
bnuit, fcu doi paşi nspre gazd.

- Bun seara! rosti el cu amabilitate
si ii intinse punga cu cadoul pe care i-l
adusese. La multi ani !

- ţi mulţumesc c ai venit, rspunse
omul cu glas stins, iar n ochi i luci
pentru o secund o nemrginit bucurie.

Prea abtut, obosit, poate chiar bolnav,
ceea ce era uimitor la acest om impozant,
care intimida o lume numai prin simpla-i
prezenţ.

- Stelianos mi-a comunicat c ai ceva s-mi
spui, se justific tnrul cu nsufleţire,
aşa c iat-m, am venit!

ns, vorbele lui nu avur darul de a
descreţi fruntea prietenului su.

- Evlampionis? şopti el dup asta,
ngrijorat, uitndu-şi mna pe umrul
vrjitorului.

Acesta se arta incapabil s-şi adune
gndurile. Dar era oare adevrat sau numai
o stratagem pentru a-i afla intenţiile?

Cu zile n urm, vrjitorul l rugase pe
Stelianos s i-l trimit pe Rufio pentru a
se sftui cu el, iar acesta i promisese c-
i va spune s treac pe la castel, dar ori
nu se ţinuse de cuvnt ori Rufio i
ignorase invitaţia. Iar acum venea la el ca
şi cum nimic nu s-ar fi ntmplat, acum
cnd luna intrase n cel de-al doilea
ptrar, acum cnd nu-i mai era de niciun
folos

şi-ar fi dorit ca Rufio s plece, s-l lase
singur cu fantomele lui. Dar acesta nu
pleca şi mai cu seam de att, i cerea s-
i explice ceea ce el nsuşi nu-şi putea
lmuri.

Rufio l studia cu compasiune.

- , Stelianos ncepu el cu un fel de
team, evitndu-i privirea, Stelianos ţi-a
povestit despre ce e vorba?

Se tr nspre fotoliul din stnga
cminului, unde ocoli msuţa joas de brad
din faţa acestuia şi se aşez. Deschise
punga si scoase din ea o agenda pe anul
urmator si o felicitare lucrata manual, ce
avea pe coperta un bradut impodobit, cusut
pe etamina ; dupa ce le privi dezinteresat,
le puse inapoi in punga si astepta
raspunsul anticarului.

- Mi-a spus ceva, ncepu el vag, despre
nişte crţi, nu ştiu Disimularea era
pentru Rufio ca o a doua natur. Speram s-
mi spui tu mai multe, adaug el cu
sentimentul de uşurare c ntiul pas
fusese realizat.

Cum Evlampionis nu-i oferise un scaun,
rmase n picioare, n faţa sobei. Gestul
vrajitorului atunci cand primi darul, il
dezamagise, dar nu spuse nimic.

- Hm, nu ştii s minţi murmur omul cu
antipatie. Cum l ştiu eu pe Stelianos, ţi-
a spus tot! mai zise el, cu un zmbet
rutcios.

- Da, mi-a spus, mrturisi Rufio, surznd
cu tristeţe. Deci e adevrat, urm dup o
scurt pauz, ai aceste momente de
inconştienţ, n care scrii aceste crţi?

- Scriu aceste crţi repet vrjitorul cu
ironie, mai repede ele m scriu pe mine
dect eu, pe ele! şi nu trebuie s te
fereşti, prietene, chiar e vorba de
inconştienţ. Sunt momente de veghe, n
care acţionez involuntar, n care mna mea
nşira rnduri cu de la sine putere, iar
cnd m trezesc la realitate, gsesc
teancuri de pagini cu scrisul meu frumos şi
ngrijit

Rse, apoi oft adnc. Rufio l studia cu
aceeaşi prere de ru.

- Scriere automata. Un fenomen ieşit din
comun, dar m tem c totuşi destul de
obişnuit n sfera mea de activitate. Numai
c mie nu mi s-a ntmplat pn acum Atta
tot.

- Profeţii.

- Despre cderea Aeternumului.

- Prostii, il dojeni Rufio pe un ton
nesincer.

- Nu, Rufio, le-am citit, se destnui
vrjitorul. şi nu sunt deloc prostii,
complet el grav.

- Dar avem deja legenda, stim ca orasul va
avea un sfarsit tragic... Ce e in plus
fata de amenintarea din legenda?

- Sunt multe lucruri, informatii ce se
refera la viitorul fiecaruia dintre noi, a
fiecarei fiinte care traieste in Aeternum

Rufio il privi neincrezator.

- Daca le gaseste cine nu trebuie, orasul
nostrum va deveni un iad! Va supravietui
prorocirii fundamentale, dar vom suferi cu
totii.

- Deci nu exista putinta de a alege, soarta
ne e pecetluita, sopti meditativ, ctre
focul din vatr. Dar de unde reies
profetiile? De la şi se opri cu fel de
team.

- diavol? continu vrjitorul n locul
lui. Hai, s nu spui c ţi-e fric s-i
rosteşti numele; asta chiar e prefctorie
şi nu-ţi st bine! şi mai pe urm,
nemuritor cum eşti, ar fi şi ridicol.

- De fapt, voiam sa intreb daca nu sunt de
la zeu, se apara Rufio. Bine, nu te
contrazic, tu ma cunosti cel mai bine
Poate ai dreptate, dar nu eu am provocat
acea intamplare nefericita ce ma defaimeaza
atata iar situatia aceasta nu m-a schimbat
nici n bine, nici n ru, sunt acelaşi din
totdeauna, adaug el cu o uşoar tristeţe.

Un moment tcur amndoi.

- Deci, de unde vin aceste profetii?...

Evlampionis l privi cu nencredere.

- Nu ştiu, zise el ntr-un trziu,
plictisit. Oft iarşi, apoi complet: Nu
ştiu nimic Of, m simt att de btrn

Anticarul l privi cu un fel de repulsie.
şi muşc buzele.

- Intamplarea asta nefericita cum o
numesti tu ti-a schimbata viata pe vecie,
Rufio, doar ca tu nu constientizezi asta
sau nu vrei s-o constientizezi. Te inteleg
foarte bine, doar suntem pe aceasi pozitie.

Rufio se apropie de vrjitor şi şopti cu
fermitate, apsnd pe fiecare silab:

- Cu te pot ajuta?

- Pentru ce te-a trimis Stelianos?

Rufio şi pierdu cumptul. Cltin din cap
şi se retrase pe scaunul de la masa de
scris, unde sttu un moment s chibzuie.

- Ca s ard crţile, mrturisi el cu regret.

- Da, a menţionat ceva despre asta afirm
Evlampionis vistor. Dar eu nu l-am luat n
serios. Socot c n-ar trebui arse, n fond,
e vorba despre viitorul nostru, al oraşului
nostru.

- Deci crezi c ar trebui cruţate? Dar ce-
i, de fapt, n crţile astea?! exclam el
cu enervare n glas. Apuc cu brutalitate
unul din volumele de pe mas şi l deschise
la nimereal. Abia dup, şi lu seama şi
se scuz: Imi dai voie?

- Poţi s faci ce vrei! pufni stpnul
casei cu indiferenţ. Se aplec ş-şi
toarne un pahar cu vin negru din carafa de
pe msuţ. Oricum, n-o s nţelegi nimic
S n-o iei ca pe o lips de respect, ţi-am
comunicat-o din simpla raţiune c volumele
sunt legate cu vrji şi nu pot fi citite de
orişicine. Atta tot.

- Iar tu nu eşti tocmai orişicine , nu?
fcu Rufio cu ironie.

Descoperise c paginile erau criptografiate
şi le rsfoia absent; aici, o runa,
dincolo, o hieroglifa, apoi un termen latin
sau grecesc, in orice caz, nimic din care
sa-ti poti face o ide.

- Acum nici eu nu le mai pot citi, declar
cu un zmbet ciudat. E periculos, dac le
citeşte cineva şi le nţelege sensul şi
totuşi, nu trebuie distruse.

- Dar ce om obişnuit le poate citi? ntreb
nemuritorul cu o und de amrciune, punnd
cartea pe birou.

- Exist o condiţie care permite citirea, dar m tem c niciunul din noi nu se ncadreaz n ea, rse vrjitorul.

Rufio se apropie de cmin.

- Te-am dezamgit, prietene, şopti el cu tristeţe, tu m chemaseşi aşteptnd de la mine un sfat, iar eu am venit prea trziu

- Da, dar nu mai conteaz acum, hotr Evlampions cu un soi de duioşie.

Rufio i ntinse mna, iar vrjtorul o strnse printeşte ntre palmele sale fierbinţi; gestul pru s-l emoţioneze puternic pe nemuritor, ai crui ochi se umezir uşor.

- Ţi-am terminat horoscopul, anunţ Evlampionis cu un strop de jen. Mi-a luat mai mult dect aş fi crezut, dar şti doar e greu

- Te referi la

- Da, eram dincolo cu el, cnd m-a anunţat servitoarea c ai venit.

- Cum se simte? Cum te simţi tu?

- El e la fel, neschimbat şi nu cred va mai fi vreodat altfel dect e acum. Eu? Obosit. Tot ce mi-aş dori e s-mi pot lsa iarşi capul n poala ei, la fel ca mai nainte, şi s adorm n gingaşele ei dezmierdri Dar nu mai e posibil. Cteodat m gndesc c am fcut o alegere greşit, trebuia s-l las s plece, ar fi fost o inim n minus n stpnirea suferinţei

Rufio l urmrea cu emoţie.

- S-ţi ngropi unicul copil Cum simţi tu asta, Rufio? Mi-am ngropat propriul copil, iar eu nc triesc! Poţi nţelege asta, prietene, poţi?!

- Nu te mai chinui, te rog. Ai fcut alegerea corect; ea era deja moart şi nu era nimeni vinovat; ai fcut exact ce trebuia.

- Oh, Rufio, de m-ar vedea cineva acum, socoti vrjitorul ştergandu-şi lacrimile de pe obraji, de m-ar vedea zic, aş arunca asupra acelui muritor cel mai cumplit blestem şi n-aş regreta nicio secund.

- Te cred, prietene, şopti Rufio, dar suntem numai noi doi aici. şi avem o treab de nfptuit.

MARTIE 2006

Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Sanda PANAIT, Fara ingeri, Ed. Antares, Galati, 2009
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN