Acelaşi policandru cu lumanãri de
spermanþet, a cãrui intensitate luminoasã
ii rãnea pupilele şi salivaþia greþoasã a
publicului masculin, ce l-ar fi devorat ca
nişte hiene, dacã ar fi reuşit numai sã-l
atingã. şi totuşi, acestea nu-l deranjau
catuşi de puþin, devenise nepãsãtor la cele
din jurul sãu, concentrandu-se doar asupra
execuþiei pe care-o presta.
Acrobaþiile ii ieşirã de minune, aşa cum se
intampla la fiecare reprezentaþie. De fapt,
succesul acestora era ultima lui grijã,
Lacargia dovedind o acuitate extraordinarã.
Glasul viorii ajunsese la paroxism. Samir
ii aruncã o privire ingrijoratã.
Rãsuflã adanc şi din prelungitu-i balans,
se avantã intr-un şurub, apoi se lãsã sã
cadã, fãrã teamã, in inima rugului de paie
aprinse, din mijlocul scenei. Deşi vedeau
acest spectacol de peste douã sãptãmani,
searã de searã, publicul işi þinu
respiraþia, temãtor pentru viaþa Lacargiei.
Dar artista nu-i dezamãgi nici de data
aceasta. Se inãlþã din flãcari asemeni unui
fenix, in toatã splendoarea feminitãþii ei,
unicu-i vestmant, fiind bogatul ei pãr
negru, despletit peste umeri. Cateva
secunde pluti uşor asupra rugului, fãrã a-
şi vãtãma deloc tãlpile goale, pe urmã,
dispãru intr-un gaz verzui care emana de
undeva de sub scenã.
Magie.
Spectacolul se incheiase. Oamenii pãrãsirã
incet neincãpãtoarea salã.
Lacargia era un mister chiar şi pentru ea
insãşi. Stãtea izolatã in camera ei de
hotel şi nu apãrea decat la ora programatã
pentru reprezentaþie. Se spunea cã n-avea
servitoare, cã-şi pregãtea singurã
machiajul şi costumul rubiniu pentru trapez.
Dar alta era povesta care atrãgea la
persoana ei; deşi se expunea zilnic
privirilor, se zvonea cã Lacargia ar fi
fost bãrbat. Dar cum travestiþi au existat
de cand lumea, iar transexualitatea nu era
o explicaþie pentru acele vremuri,
carcotaşii erau trataþi cu ironie şi
ridiculizaþi.
Pe scaunul de la mãsuþa de toaletã, purtand
incã costumaþia de zburãtor, care mulatã pe
corp, trãda acum contururile masculine –
umerii largii şi pieptul vanjos - Lacargia
tocmai termina de impletit pãrul intr-o
coadã groasã.
Deodatã uşa se deschise şi in cadrul ei, se
ivi un om intr-o mantie albã cu dungi roşii
şi albastre. Chipul şi-l þinea ferit in
spatele glugii.
Urmãrise reprezentaþia din spatele sãlii şi
se retrãsese impreunã cu ceilalþi
spectatori. Portarul nu-l vãzuse
strecurandu-se panã la cabina femeii.
Lacargia işi trase pe ea halatul şi se
repezi sã alãture uşa.
- Cine v-a dat voie sã intraþi ??... Se
ştie cã nu ofer autografe, adãugã cu un
calm forþat,fãrã a lãsa clanþã din
manã,deci va rog sã vã retrageþi.
- Te numeşti Lacargia? intrebã tanãrul, pe
un ton grav, descoperindu-se.
- Da, mã rog, e numele meu de scenã…. Dar
nu-mi amintesc sã-þi fi permis…
- Minþi, o acuzã strãinul fãrã a-şi schimba
tonalitatea. Işi regãsise calmul
caracteristic şi era convins cã nimic din
ce avea sã urmeze, nu i-l va spulbera. Te
numeşti Lotus Stavrinos şi eşti de parte
bãrbãteascã.
- Pãi, nu mi s-a mai spus aşa de ani de
zile, dar nu cred sã fi menþionat vreodatã
cã aş fi femeie sau barbat… Sunt artist şi
ca artist, pot avea insuşiri ale ambelor
sexe, fãrã a face parte din unul anume. Te
deranjeazã acest aspect?... N-ar trebui ,
atata vreme cat v-am impus o iluzie care v-
a mulþumit gustul pentru artã! şi acum, te
rog sã mã ierþi, dar aş dori sã mã
odihnesc, deci… la redevere… şi imi pare
rãu, dacã te-am dezamãgit.
şi, zicand acestea, dãdu sã inchidã uşa,
dar strãinul il opri.
- Bãnuiesc cã sti cine sunt, spuse el
intrand.
- Ar trebui?... intrebã Lotus.
- Te rog sã incetezi, n-am timp de prostii.
Lotus se intoarse la scaunul lui.
- De ce, reacþia mea e cumva o noutate,
toþi cei pe care i-ai vizitat, s-au
indepãrtat cu teamã, numai vãzandu-te?...
Ei bine, aflã cã nu eşti atat de
inspãimantãtor. Bine, domnule… Elnur, am
auzit de domnia ta, cã ai sã vii dupã mine,
mai devreme sau mai tarziu – deloc, nefiind
una din variante… Presupun cã ãi textele
tale care merg de fiecare datã, dar dupã
cum vezi, pe mine nu mã sperie catuşi de
puþin . şi asta, ar trebui sã-þi dea de
gãndit.
- Nu te bizui pe asta, amice, vom vedea
curand care-i adevãrul. E vremea sã
plãteşti şi dacã te gandeşti bine, cred cã
vei şi tu de accord.
- Aaa, asta era replica din finalul
prezentãrii, nu?... fãcu Lotus, silindu-se
sã radã. Scuzã-mã, dar n-am de unde sã-þi
cunosc textele.
- Vrei, te rog, sã mã asculþi şi sã
incetezi cu ironiile??
- şi sã continui cu frica?... Vrei poate sã
plang şi sã-mi smulg pãrul din cap?... Pune-
te o clipã in locul meu, omule, şi dupã
aia, vorbeşte!
- Deci, recunoşti cã þi-e fricã, ştii cã ai
greşit.
- Dacã şi eu am fãcut rele… şi se opri,
intristat. Ochii i se umezirã. Elnur vãzu
asta şi se incruntã uşor. Suntem de aceeaşi
parte, amice, sã nu uiþi asta…
- Nu, Lotus, eu nu mã rãzbun, eu imi fac
datoria. Am venit sã te ajut…
Lacargia meditã o secundã, timp in cãre
strãinul avu timp s-o studieze mai cu
atenþie. şi nu ştia ce-l deranja mai tare,
travestiul sau efeminarea in sine, dar
practic nu-l putea inghiþi pe acest tanãr,
a cãrui frumusete sucise minþile tuturor
bãrbaþilor cuminþi care o vãzuserã pe
Lacargia nãscandu-se din flãcãri.
şi printre aceştia era şi el, homofob
convins, deşi n-ar fi recunoscut nimic.
Privindu-l, simþea cum ii fierbe sangele in
vene!... Era pãcat, existenþa acelui om era
una din petele negre de pe chipul
universului. Iar acesta, in comparaþie cu
artiştii, nu se poate farda ca sã-şi
ascundã neajunsurile…
- Sã mã ajuþi?...
- Vreau sã-þi salvez sufletul. Dar mã tem
cã pentru asta va trebui sã te ucid.
- Sã mã ucizi?? repetã Lotus, cu indignare.
Hai, domnule, nu incep iar cu d-astea!!...
- Imi cer iertare pentru ce voi face…
adãugã el cu glas stins.
Vãzand cã-şi desface laþul de ciucur roşu
al mantiei, Lotus işi strecurã douã degete
in maneca stangã dupã stilet, dar se opri
uimit, vãzand cã omul scoate de sub
pelerinã un flaut. Elnur incepu sã cante,
dar se opri dupã primul accord, cãci in loc
sã se zvarcoleascã pe covor, chinuit de
muzica lui, Lotus il ascultã, cu nespusã
incantare.
