în timp ce pasii mei devorau iarba de la
picioarele tale
candva în parcul tineretului sau langa o
tufa de ikebana
m-am trezit cu visul atarnat de lobul urechii
isi ascutea reflexiv coltii de timpane la
fiecare rasarit cerebral
numai ca tu sa ramai în regurgitari de
amintiri
undeva într-o piramida de nisip la apus de
vis
daca ca la început noi doi am putea sa ne
mintim…
cum fredonam ca fred astaire aria
picaturilor de ploaie
si ne aruncam ca doi blatisti ruginiti in
tramvaiul 19
cum am aterizat fortat de tarsa terorismului
universal
cu pasapoarte woodstock din 783 într-o
vendeta de planete
cum am devenit baterii organice pentru
soarele-rasare
chiar si pentru un kamikaze ratacit în
pacific
cum ne-am micşorat dintr-o data la
carnavalul de la rio
la dimensiunea unui atom de uraniu îmbogatit
numai ca sã ne iradiem repetitia asta fara
de sfarsit…
