...Sa te smulg din cotidian, sa nu ma mai
simti decat pe mine! Sa nu simti praful,
nici oamenii, nici privirile timide pe care
le furi. Sa nu avem un pat, nici masa, nici
scaun. Gustul cafelei sa-l simtim numai de
prin amintiri, iar tigarile sa le fi uitat
pe noptiera. Corpurile noastre obosite sa se
caute in nestire, sa ma atingi pe coapse, sa-
ti mangai mana si sa ne pierdem prin viata.
Sa nu stie nimeni de noi, decat lumina si
intunericul, albul si negrul niciodata gri.
