A face diferenta.
J, 17 august 2006.


	Acest articol, s-a nascut urmare a 
interactiunii mele cu lumea literara si din 
nevoia de a fi eu īnsumi. Eu īnsumi si nu 
altcineva. Desi scriu de peste 35 de ani, 
desi am fost sfatuit sa scriu, sa public, 
admonestat ca nu scriu, n-am gasit īn mine 
curajul de a ma īnfrunta pe mine īnsumi, 
alegand ca arbitru publicul. Anul acesta 
īnsa, m-am decis sa o fac.
	Īntre primele rezultate ale aparitiei mele 
īn randul publicistilor se numara pe de o 
parte reactia mea la lucrarile unor 
confrati, pe de alta parte, reactiile 
confratilor la lucrarile mele. E un proces 
natural de transformare --- Atentie! Nu o 
confruntare! --- la care orice fiinta, sub o 
forma sau alta, trebuie sa accepte sa se 
supuna. E interactiunea cu mediul de viata, 
dar exprimata printr-o forma particulara.
	Ca rezultat al acestei interactiuni, am 
cunoscut o serie de oameni, am citit o serie 
de materiale publicate si mi-am format o 
serie de impresii. Unele corecte, unele 
gresite. 
	Pentru ca īmi place sa fiu corect cu mine 
īnsumi, dar mai ales cu cei din jur; pentru 
ca īn particular cei care m-au primit īn ei, 
īn viata lor, si printre ei citindu-ma, mi-
au acordat timpul lor si deci si 
recunoasterea lor, m-am hotarat sa scriu si 
despre asta.
	Una dintre lucrarile publicate de mine, 
"Copilul din noi", a ajuns sa fie foarte 
citita, īntr-un timp foarte scurt de la 
publicare. Asa cum era si normal, īntalnirea 
dintre cititori si autor, a produs atat 
impresii cat si reactii. La fel s-a petrecut 
si cu mine: am citit unele materiale care m-
au impresionat īntr-un fel sau altul iar la 
unele, chiar am reactionat. Despre aceste 
reactii, unele manifestate altele nu, va voi 
povesti aici.
	Voi reproduce mai jos, o reactie a autoarei 
(autorului???) Ciobanu Livia (Adrian Walter) 
la "Copilul din noi":

	"Copilul nu poate fi serios si responsabil.
"
	"Nu ati explicat exact ce intelegeti prin 
. Iar faptul ca nu ati 
vazut nici un copil jucindu-se "in bataie de 
joc"...De copii ce leaga tinichele de coada 
pisicilor si apoi le dau foc ati auzit? Si 
nu au mai mult de sapte-opt ani. Iar un 
copil nu poate fi si nevinovat si serios si 
responsabil. Ce spuneti de faptul ca oamenii 
invata din experienta? Personala sau traita 
de cei de linga el? Mai ales copii. Iar daca 
singurul model de comportament pe care il 
vad zi de zi este al parintilor..."
(Nota: Lipsa diacriticelor apartine 
autoarei/autorului. Nu mi-am permis sa 
intervin asupra textului)

	Prima reactie pe care am avut-o la titlul 
comentariului, a fost: Cam sententioasa 
afirmatie! Sa fi dat oare peste primul om 
care le stie pe toate? asta da noroc!
	Am citit comentariul si am īnceput sa am 
unele banuieli. Bun --- mi-am zis --- sa 
vedem ce scrie, cum scrie. Pana la urma, un 
comentariu, nu īnseamna nimic. Sau, e pur si 
simplu, o reactie de moment. Oamenii fac si 
lucruri bune si mai putin bune, adica: 
evolueaza. Am gasit chiar īntr-o publicatie 
un motto care sustine superb ideea aceasta: 
"Numai mortii si nebunii nu-si schimba 
opiniile". M-am apucat asadar sa citesc: 
"Neputinta", "Verdict: Crima?", "Pentru cine 
bat clopotele?" Cand am ajuns aici mi-am 
zis: "Ia uite, l-a citit pe Hemingway, asta 
e bine, e chiar minunat! Sa vedem mai 
departe...". Mai departe, a īnsemnat "Sensul 
vietii in 25 de cuvinte". Am simtit ca ma 
cuprinde o stare ciudata, pe care nu mi-am 
dorit-o, dar mi-am spus ca trebuie sa merg 
mai departe, ca nu am citit destul. Am dat 
apoi peste "Eu sīnt". M-am bucurat! Gata, 
mi-am zis, acum o sa ma lamuresc! Am citit 
si parca totul s-a schimbat! Senzatia de 
bajbaiala printr-o ceata cenusie si 
amenintatoare, a disparut ca prin farmec si 
mi-am zis ca acum pot merge mai departe, ca 
pericolul invizibil, a trecut. 
	Dar... am dat --- fatalitate? --- peste  
"Roz si Negru". Am citit si brusc, am stiut 
ce se īntampla cu mine: copilul din mine 
plangea. Plangea īn hohote iar eu priveam 
consternat, dezorientat, pentru ca īl iubesc 
foarte tare si ma stradui cat pot sa nu-l 
mai supar cum am facut-o pana nu demult. Nu 
vreau sa-l mai supar, pentru ca īntre noi s-
a instalat pacea si bucuria si el īmi arata 
mereu ba un apus de soare, ba o frunza abia 
mjijita pe o crenguta, cu inconfundabilul ei 
verde crud, care parca miroase a primavara 
si a betie de culori si viata, ba o floare 
care rasare minunat dintr-un manunchi de 
frunze verde intens, ba un copil care rade 
īn bratele mamei lui si uneori, īmi arata si 
cate un curcubeu... 
	---Iarta-ma! De ce plangi? N-am vrut sa te 
supar, īi spun.
	---Atunci de ce mai vrei sa continui sa 
citesti, n-ai īnteles? Chiar nu poti sa faci 
diferenta? Daca nu esti īn stare, atunci n-
am sa-ti mai arat nimic. Īnseamna ca mi-am 
pierdut timpul cu tine!
	Am simtit atunci ca lacrimile lui curg pe 
obrazul meu. Am simtit ca gasisem raspunsul, 
dar refuzam sa īl accept:
	Ciobanu Livia vede "Roz", dar a ales 
"Negru".
	Atunci am stiut ca trebuie sa aleg. Ca 
trebuie sa fac diferenta. Am stiut ca pentru 
mine, curcubeul, Soarele, Cerul albastru, 
verdele padurii, sunt mai importante decat 
"Negru".
	Asa īncat, i-am raspuns lui Ciobanu Livia, 
asa:

	"Draga Livia, īti multumesc pentru 
comentariu. Am sa spun doar ca "Frumusetea e 
īn ochii privitorului". Nu pot īmpiedica pe 
nimeni sa vada crime, jafuri, cruzimi, 
violuri, aberatii de orice fel. Pot pe de 
alta parte sa ma īmpiedic pe mine de la a le 
vedea si a le acorda sansa sa intre īn 
istorie, amintind de ele. Fiecare e liber sa 
vada, sa scrie despre, sa imortalizeze ceea 
ce crede ca īl face mai bogat si mai 
īntelept. Eu prefer sa vad ceea ce e frumos. 
Daca nu ti-a placut copilul meu, poti sa 
alegi pe oricare altul, cred ca sunt destule 
alternative. Una cel putin, mi-ai oferit-o 
īn comentariu. Succes īn activitatea 
literara!"

	Si acum, sa vorbim putin despre curcubeu. 
Adica, despre un anume curcubeu. Curcubeul 
despre care vreau eu sa spun doar cateva 
cuvinte, se numeste Zenobia. Unii, o cunosc 
si sub numele "Zeia Nob", dar mie īmi place 
Zenobia. Zenobia, pentru ca īmi aduce aminte 
de Vitoria Lipan, o romanca de-a noastra, 
apriga tare. Ce mi-a placut la Vitoria, e ca 
a stiut sa aleaga. Tot asta mi-a placut si 
la Zenobia si faptul ca mi-a placut mie, 
poate nu īnseamna mare lucru, dar place si 
altora. Dovada sta faptul ca poeziile ei 
sunt citite si chiar si faptul ca un alt 
material al meu foarte citit, este "De vorba 
cu Zenobia". Pentru ca am spus acolo cum o 
vad eu pe Zenobia, n-o sa reiau. Am sa spun 
ceea ce n-am spus. N-am spus de exemplu, ca 
Zenobia a construit un curcubeu de la 
fereastra mea, la fereastra lui Petre Andrei 
Fluerasu. Si bine a facut. Si īi multumesc 
si pe aceasta cale. Veti vedea de ce.
	Petre, are multe materiale publicate. E 
greu sa faci cunostinta cu el, pentru ca nu 
scrie "poezele" si īn general face destul de 
multe, asa īncat, īti trebuie timp sa faci 
cunostinta cu el. Am citit cateva materiale 
ale lui si am ramas cu o stare de confuzie. 
Sub influenta acestei stari, am scris si un 
comentariu, la "Constientizarea iluziei":

	"Credeam, speram ca tao īnseamna si o 
optiune interioara, nu numai un pseudonim. 
Iluzia īnseamna perceptia directa a 
Adevarului, filtrata de ratiune, mental, via 
ego: Hara, Dantian, Manipura sau creierul 
abdominal. Altfel, īmi place!!!"
	Īmi place sa cred despre mine ca sunt un om 
corect, ca sunt capabil sa-mi revizuiesc 
continuu opiniile, īn masura īn care reusesc 
si eu sa īnvat, sa evoluez.
	I-am cerut la un moment dat Zenobiei 
acordul pentru a-i publica unele materiale 
īntr-un e-book pe care sper sa-l pot 
materializa. Īn mesajul de raspuns, mi-a 
spus despre "Arcada" lui Petre. Am cautat, 
am gasit si de ce sa ascund, mi-a placut 
foarte tare. Poate ca nu toate materialele 
sunt materiale deosebite, dar e un proiect 
materializat, un proiect care se adauga la 
averea, la zestrea acestui neam si stiu ce 
īnseamna munca de tehnoredactare, adunarea 
unor materiale si publicarea lor. Am facut 
eu īnsumi vreo trei reviste, īncepand de la 
culesul textului, apoi machetarea, grafica, 
filmele tipo si terminand cu alergatul la 
tipografie dupa comanda si corecturile 
necesare. Stiu ca nu īnseamna mare lucru, nu 
au fost cine stie ce, dar am īnvatat pasii 
si stiu acum ce īnseamna "Arcada" vazuta din 
culise, nu din sala, stand comod pe un 
scaun, fie el si īn randul īntai.
	Dupa ce mi-am dat jos de pe Net "Arcada", 
am īnceput sa citesc. Deocamdata, mai īn 
fuga. Pe urma, am simtit nevoia sa revin la 
pagina lui Petre si am dat peste "Compendiul 
filosofiei orientale" si respectiv "Despre 
om si libertate".
	Dupa ce le-am citit, s-a facut lumina: Mi-
am dat seama ca gresisem undeva. Uitasem ca 
la 20 de ani, cam tot asa scriam si eu īn 
jurnalul meu; ca si eu īncercam sa-mi 
clarific optiunile scriind si atunci mi-am 
zis: Ce ar fi scris Petre, daca ar fi citit 
materialele mele de atunci? Si am stiut ca 
ar fi fost probabil la fel de contrariat de 
cautarile mele, pe cat de contrariat am fost 
eu. De fapt, mi-am dat seama ca eu īi ceream 
sa fie "Tao", un Tao definitiv. Dar ce e 
definitiv? Ce conteaza oare mai mult: 
ezitarile, sau alegerea pe care o faci? Cand 
am īnteles ca Petre a ales si ca de fapt el 
asta voia sa ne spuna, ca a ales, atunci mi-
am dat seama ca trebuie sa mai scriu un 
comentariu. Un comentariu din care sa reiasa 
ca am īnteles ca a ales, ca īmi place 
alegerea lui si ca vreau sa fiu alaturi de 
el si nu numai de el, atīt cat pot. Adica: 
trebuie sa fac diferenta.