„Destul", strigã surdul astupându-si urechile...
„Sigur cã da", sopti mutul cu mâna la gurã.
„Asa e", clipi orbul afirmativ, dupã care-si acoperi
ochii. Printre mese, descult si murdar, un bãtrân cerea de
pomanã.
O femeie cu un fel de râs rosu îi aruncã bãtrânului o
floare care se ofileste înainte de ajunge la destinatie.
Cei trei continuau sã nu comunice
Chelnerul îmbrãcat în galben servi cersetorului o
limonadã. Cu gesturi pedante de grand maison trãsturnã paharul
în mâna întinsã.
De pe stradã copiii aruncau cu pietre în cei trei. Ei
continuau. O vulpe se strecurã pe terasã si rontãi fata de
masã a celor trei. Ei se ridicarã furiosi si când sã plece se
treezesc cu mâinile întinse.
Le era si lor sete.
Femeia cu un fel de râs rosu se ridicã pe jumãtate sã
vadã mai bine. SCaunul pecare sezuse se aplecã cuviincios spre
chelnerul galben. Mâinile celor trei continuã sã stea întinse
dar nu se stie dacã lor le mai era sete.
De dupã coltul terasei pândeste seara.
Copii de pe stradã aruncã în ea si o sparg.
De dupã coltul terasei nu mai pândeste nimic.
Femeia cu un fel de zâmbet rosu e tristã, plânge.
Scaunul s-a umilit peste mãsurã si a rãmas asa îndoit
de sale.
Cei trei sunt gata sã renunte dar mâinile lor
continuã, se privesc înte ele cu un fel de curiozitate de
aceeasi culoare cu a copiilor de pe stradã si se pare c-ar
vrea sã comunice dar nu e voie.
„Nu avem voie", freamãtã degetele unul cãtre celãlalt,
s-au creat afinitãti. Degetele arãtãtoare de la cele trei mâni
sunt gata sã organizeze un club de orientare turisticã.
Cu forte împrospãtate seara s-a întors dupã coltul
terasei. Între timp copiii au crescut.
Chelnerul nu mai stie pe unde sã-si scoatã cãmasa
galbenã, s-a terminat limonada iar femeii cu un fel de râs
rosu i s-a fãcut sete. E tristã. Plânge.
Cei trei ar vrea sã plece dar continuã sã stea acolo
cu mâinile întinse. Le-a tecut si setea, le-a trecut si
supãrarea.
Femeii continuã sã-i fie sete, asa, pe jumãtate
ridicatã cum este.
Copiii de pe stradã, bãtrânii de pe stradã desculti,
murdari, cer de pomanã.
Seara a plecat în altã parte.
Vulpea? A, vulpea a mâncat toate fetele de masã si a
bãut toatã limonada.
Chelnerul cel gãlbui plânge cu lacrimi de limonadã.
Cei trei ar cãuta un loc pe terasa însoritã dar nu se
pot misca din loc, mâinile lor împreunate îi împiedicã s-o ia
în vreo parte sau în alta.
Bãtrânii se miscã încet printre mese, unul în spatele
celuilalt, cãutând locul anume unde cei trei au întrerupt
comunicarea.
Toatã lumea priveste într-o singurã directie, mai
putin orbul care-si priveste mâna liberã, mai putin surdul
care încearcã sã ajungã lângã femeia cu un fel de zâmbet rosu,
mai putin mutul mozolindu-ti buzele cãtre chelner.
De dupã colt seara, aceeasi, alta, pândeste momentul
intrãrii în scenã.
Privirea tuturor, îndreptatã în aceeasi directie
capãtã contur si serpuieste printre mese spre coltul terasei.
Seara, intimidatã de fasciculul luminos care pipãie
trotuarul din coltul terasei dã un pas înapoi.
De pe strada cealaltã copiii aruncã cu pietre iar
vulpea muscã în gol urmele serii care...
Aplauzele terasei întregi sclipesc în întunericul
proaspãt.
