Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Cunoasterea sufletului este cunoasterea suprema.» - [Mahabharata, 12,12,433]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20220512  
  Useri online:   10  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Rune ( RUNE ) - [ POEZIE ]
Titlu: urme continuare
daca rigorile praxei scuza aplicatia

azi stiu ce am vazut. si mai stiu ca am
scuipat practica femeii om marcu. i-am
refuzat pilulele. stiu ca intr-un fel am
reusit sa fac asta. acum ma bucur ca de o
evadare. mai stiu ca parca nu mai aveam timp
sa fug de dincolo, sa ajung. de teama sa nu
pierd si aceste citeva ore. patrate. nu.
ORE. ma doare sa vad ca se aplica intocmai
ceea ce a lasat ea sa vad. ca atunci, cind m-
a dus in camera lor. era camera cu cea mai
mare tacere. ce minte diabolica i-a vrut
asezati asa, cuminti, matematic. macar aveau
toti chipurile catre ferestre. in camera aia
era cea mai mare tacere. ea m-a lasat sa ii
vad. am inchis ochii si am stiut ca ma plimb
printre ei. am intins miinile in laturi,
abia cu virful degetelor le simteam
prezentele trecatoare in ritmul pasilor mei.
si atunci am stiut ca nu vad mii de fiinte
aidoma fiintei-haide-ma desi asta stiam si
simteam. stiu, nu vreau sa mint, stiu ca nu
erau mii. matematic, aranjati pe 4 rinduri.
iar numar? cite 4 sau 5 pe un rind. nu vreau
sa mint, nu erau mii. camera e prea mica sa-
i tina. dar cum ar fi ca o lume intreaga sa
aiba substanta acestei mici camere. plina cu
aste coloane. ca am inchis ochii, plimbindu-
ma printre ei, cu miinile libere, sarite in
laturi. cu ochii inchisi tot vedeam cum ii
simt. si atunci am vrut sa stiu ca sunt
altfel, ca EI nu sunt nimicuri. stiu. stiu
ca am simtit chiar daca nu era, sorele pe
obraz si pe frunte. asta m-a facut sa vad cu
ochii inchisi iar ca ma plimb printre
coloanele greciei, ca ei, biete fapturi,
sunt chiar acele coloane, nemiscate si
aproape fara de moarte. dar morti. ca eu
printre ele ma plimb si pot sa le-ating. mai
stiu ca ea mi-a furat gindul asta. acum ma
bucur ca am putut sa il retin. nu stiu prin
ce exercitiu de vointa, nu stiu, dar am
reusit sa-l pastrez. ca printre coloane.
fiinta-haide-ma popula toata camera. biete
fapturi, mai bine coloane decit nimicuri. si
mai stiam ca gasisem o scuza in gindul
acesta. sau nu scuza, dar o forma pe care sa
o pot primi oarecum cu impacare. poate as fi
reusit sa ma conving si de asta, dar vocea
ei mi-a furat sirul, metoda. vrei sa ajungi
ca si ei? nu pot sa cred ca renunti. dar nu
renunt, stiu ca ma lupt, stiu ca pot sa am
parte de mici cioburi in care sa vad cum
stau, ce-mi ramine, ce-mi poate fi dat. nu,
nu ca ei. dar ce pot sa fac? cum sa ii spun
ca e ceva mult prea puternic, ca nu am forta
sa lupt asa, la infinit, ca, uneori, obosit,
vad capitularea ca pe o izbavire. sa renunt,
sa ma alatur tacerilor lor, sa ma las omorit
in ei, sa

morti dar vii. ce morga infecta

vrei sa ajungi ca ei? de ce refuzi lupta?

da, stiam cit de fericit voi fi odata ajuns
aici. unde mina mea trebuie ca a invatat
singura pasii. daca ea nu e, fug cu viteze
nebune chiar aici. cind ea e linga mine,
mina mea stie alt drum, acolo, la versuri

un gind cu colturi ma speria. PASTRASEM DE
DIMINEATA IMAGINEA celor doi care intindeau
firele. atunci imi incoltise gindul ca poate
se ispravise deja cu existenta acestui
refugiu. ca ei furau sau opreau linia. ca nu
as mai fi avut ocazia unde sa ascund, doar
in lipsa ei, totul meu. firul intra in
masina si leaga masina de alte tainice
locuri. sau ca ea descoperise jocul
ascunsului. iesind, m-au furat alte ginduri.
si vechea obisnuinta de a numara copacii de
pe marginea drumului. dar iar am refuzat sa
fac asta. pentru ca aerul era rece. si am
avut de ce sa ma agat.

19 copaci. 4 inalti. unul care moare in
fiecare zi mai mult decit ieri.

aproape ca, venind incoace, imi venea sa
ridic talpile de pe pamint si sa aflu cu
bucurie ca ceea ce vad atunci cind ma las
invins, se poate aplica intr-un fel si asa.
treapta cu treapta am urcat si iar m-a prins
fericirea din urma vazind ca pot trece cu
indiferenta peste ele fara se le stiu
numarul. aproape ca i-am simtit invidia, ei,
treptei 8, cind umbra pasului meu a trecut
indiferenta peste ea. azi nu te numar. nu va
mai numar. azi am exilat departe de mine
efectul pi

mai stiu ca NU am numarat de data asta nici
usile, nici florile, nici literele de pe
usi, nici numarul de linii paralele din
tocurile usilor, nici vorbele pe care le
auzeam imprejur. toate aceste nimicuri m-au
facut fericit. si cel mai mult m-a bucurta
faptul ca intr-un colt am gasit rugamintea
de a nu uita sa scriu fericirea. daca cei
care intindeau firele mi-ar fi furat si
aceasta ultima

de ce simt ca ceva ma intriga, aici sub

nu vreau sa imi spun acum toate astea. imi
biciuiesc degetele si mintea, de teama sa nu
mor iara, sa pot sa prind cit mai mult, si
mintea care acum e doar a mea, doar a mea,
doar acum stiu ca pot sa nu o impart cu
nimeni, ca ea isi lasa imaginile clare, fara
ceata femeii abur si imi biciuiesc degetele
sa scrie parca in valuri, in galop. sa apuc
sa imi spun tot cum vad si cum simt. si sa
apuc sa imi spun sa nu uit ca am reusit sa
fac asta, fiind doar cu mine, doar eu cu
mine. de data asta voi proceda temeinic.
sper sa nu ma pierd. imi voi sadi adinc in
memorie faptul ca ceea ce voi citi am scris
doar cind sunt eu. si sa pot reveni. e o
forma de lupta. e tot ce mai pot face. doar
atit. o minima rezistenta, desi stiu bine ca
imi sunt fortele slabite, ca sunt epuizat.
dar nimic nu poate fi mai minunat decit ca i-
am scuipat obiceiurile. da, stiu, platesc
durerea atitor realitati, aproape ca ma
orbesc luminile astea, aproape ca ma dor
toate adevarurile astea. aflu acum si care e
pretul. dar oricit de mare ar deveni poate
miine tortura, stiu ca tot asta as alege. ea
vrea sa lupt. intr-un fel mi-e mila de ea.
si de toti ceilalti. il ascultam pe omul cu
plete, cred ca stiu si ecusonul, pacuraru?
spunea de succes. sau de insucces. ca daca
se ducea acel biet om, el ar fi spus asa a
vrut dumnezeu. si nu numai el. mai rau e ca
asa ar fi spus toti. dar ca el ar fi facut
tot ce se poate. ma apuca o scirba imensa
cind stiu ca aud cuvintele astea: am facut
tot ceea ce se putea face. dar nu a vrut
dumnezeu. am vrut sa ii spun cit de mult
greseste. ca daca acel om ar fi rezistat, ar
fi trait dupa, NU mina lui ar fi facut asta.
ci ca abia atunci s-ar fi putut spune da,
asa a vrut dumnezeu. de ce se falea cu ceva
ce nu-i era dat lui? adica daca acela se
duce, e simplu, ridici din umeri precum
nicoara si spui: asa a vrut dumnezeu, asa a
fost sa fie, sa nu reziste, sa nu mai fie.
iar daca acel om ar fi avut sansa, ei da,
atunci ar fi fost meritul lui pacuraru.
ridici din umeri ca nicoara. ori tu, ori el,
tot una. si cite altele nu as fi vrut sa le
las sa mai zaca in mine. dar vorbind alaturi
de ei mi-a fost teama sa nu ma sperie vocea.
si am auzit-o si pe ea spunind - dar o facea
parca pentru sine, spunind ca da, e un
proces ireversibil. un proces ireversibil.
de ce ma agat cu disperare de vorbele ei? e
ca o credinta, ca o religie noua? zic noua?
da, stiu, sunt si vechi. de vorbele ei ma
agat precum gindul meu de raceala vintului
de dimineata. dara atunci doar ca sa fug de
alt gind. ireversibil. alternarea starilor.
mici perioade de constientizare. refuz.
proiectie, clivaj. asociere libera. judecata
de condamnare. retentie. denegare. cuantum
de afect. imi sunt inca atit de mari toate
cuvintele ei. probare. deprobare. evitarea
maternajului. atit de mari inca imi suna. ce
geometrii afective poate ea povesti. stiu
intr-un fel si unde greseste. daca as vorbi,
ar sti si ea. dar rostul, sensul

de vorbele ei. ziua cea mare. poate nici nu
e a mea. rabdare, macar de o fi

e ca o stare de nervi, o simt aici, pun mina





acum mai simt si minia. nu. trebuie sa
acopar. lucid e cuvintul. stiu asta.
necazul, dezamagirea. ceva din mine parca
iar faureste cuvintele, cauta sa le aseze si
deschide ca niste porti deformate memoria.
steiner. momentul de inertie al unui corp in
raport cu o axa. sa cauti sa explici toate
caderile acestei matematici senzitive in
chestiuni simple, formale. simple cuvinte
care spun cum poate fi. previzibil. sa-ti
cauti intelegerea doar in numere, sperind ca
macar ele sa-si stie dreptatea si starea
corecta. in numere, desarta incercare, cind
stiu bine ca nimic nu poate fi mai instabil
decit preexistenta unui numar. daca ma las,
iar voi cauta linistea aceea aparenta, dind
de lucru puterii mele ceva doar ca sa nu-si
stie starea. nu, ma opresc, daca fac asta, o
sa murdaresc si momentele astea. si-mi sunt
de pret, sunt mai ale mele ca niciodata. si
stiu ca din ce in ce mai putin. iar vocea
ei. denegare. procese ireversibile. fiinta-
haide-ma. care ea

mai bine imi repet iar drumul. raceala din
amintirea recenta ma invioreaza. daca as
deschide fereastra? dar ea ar veni. stiu ca
nu-i place sa stea in frig. macar sa ii fac
pe plac. asta e cheia. asa scap de
intrebarile ei. eu pot. eu pot multe. dar ce
e mai important parca imi scapa. ca un joc
al unor cimpuri scalare. unde totul se poate
raporta doar intuitiv. unde stiu ca o
functie scalara definita pentru orice punct
din spatiu se numeste timp scalar, si ca el
nu poarta forme

nu poarta forme nu poarta forme nu poarta
forme nu poarta forme nu poarta forme nu
poarta forme

nu poarta forme nu poarta forme nu poarta
forme

nu poarta forme nu poarta forme nu poarta
forme nu poarta forme nu poarta forme nu
poarta forme nu poarta forme nu poarta forme
nu poarta forme nu poarta forme nu poarta
forme nu poarta forme



nu poarta forme nu poarta forme nu poarta
forme nu poarta forme nu poarta forme nu
poarta forme nebunule, ca el isi face de cap
nici macar dupa legile lui, ci dupa vointa
altor elemente care nici macar nu stiu de
existenta lui nebunul dracu ce esti care
cauti explicatii mizere in linii, in puncte,
care te ascunzi ca un las si ti-e frica de
cuvintul unic de ce nu vrei sa recunosti? de
ce nu vrei sa stii ca si personaj are
dreptate asa cum spune si ea, si ea, ca
totul e ireversibil, ca opririle sunt ca
niste gari pustii, din ce in ce mai rare in
lungul drumului, din ce in ce mai putine, nu
vezi? nu mai ai alte ocazii nebunule,
nebunule imi vine sa strig hai sictir sa te
scuip si sa rid de tine asculta ce zice ea
chiar daca habar n-are, chiar daca nu are
antidot, ce, crezi ca vrea sa te-ajute? ea
doar invata si ce, vrei s-o inveti tu mai
mult, sa o faci sa vada ce nu poate vedea si
ce nici tu nu poti explica ce chiar nu vezi?
de ce nu renunti fa ce spune si personaj la
dracu cu tine cu ea cu el cu toti cu
spasmele lor cu scalarea la infinit a unor
treceri care NU VOR SA PRINDA FORMA prostu
dracului ce esti cu toate cercurile tale
incercari penibile de faurit noi busole care
numai norduri nu vor arata hai sictir
cretinule du-te linga mortii tai, linga
mortii aia fiinte-haide-ma inca unul in plus
nu conteaza doar stii bine ca ai locul tau
acolo sa privesti absent sau sa nu privesti
la ferestrele alea doar ai stat acolo
recunoaste nimicule stii asta stii cine e
fiinta-haide-ma mortule ruptule urma caderii
ce esti si poate cindva altul asemeni tie sa
treaca printre rinduri si sa-si fractureze
gindurile construind din oameni nimic
coloane de grecia la dracu si cu soarele lor
sa o ia dracu si pe femeia inel cu falsele
ei bunatati indrugate de ce sa le spui
nenorocito cind eu nu iti cer n-am nevoie si
cheia lui gherman nenorocitule in miezul
pamintului de te vei zidi cu cheile tale eu
tot o sa cobor din linul pamintului ca sa
iti smulg chair cu mina din umar blestemata
de cheie si sa revin iar la linul pamintului
la suprafata zero dar nu pentru un nou
inceput ci doar pentru sfirsitul care de-
acolo sa-nceapa urcind la fel de
blestematele trepteetaje pe urmele omului
albastru futusgitumatiii si sa pot striga
acolo ca e minciuna ca da, iadul e in sus,
nu e jos, jos, adinc in pamint e doar
gherman si cheia dementule sa scuipi si pe
ea si pe ceilalti cu incercarile lor care
nici risul nu-mi mai stirnesc sa nu mai
apuci sa spui taina fiintei comune ce, lor
le-ar pasa sau ar face ceva? hai sictir
dumnezeu paiata vroiai tu sa stirpesti
hazardul tot cu miinile lui, cu stiinte
talmacite de aduceri aminte impuse de
chimiapilula femeii om marcu nebunule tot ce
ai este ce este doar intre hazard si mister,
unde numai imaginatia isi mai poate avea
loc, unde doar acolo mai pot fi nasteri
sterile nepatate nepingarite de
neintelegerea altora dar spune-le-o or sa
rida de tine, stiinta ta iti omoara iti fura
mijlocul acela esenta de pret ceea ce ai
intre hazard si mister, ceea ce nu poate fi
nici pretentios nici analitic nici
superficial, e blestemata de imaginatie care
ea iti ofera solutia lasule micule nimicule
dar nu vrei sa afli ca e tot ce conteaza,
imaginatia, libertatea totala a omului,
populeaza dementule lumile tale posibile
pline de imposibilul altora si de credintele
tale absurde si invata sa vrei doar stiinte
deschise care se lasa modelate de poropria
ta intimplare ci nu de intimplari general
valabile, care respecta ca un ceas fin
reglat caderea in fals, sa vrei sa fii atit
de puternic incit sa poti aduna toate
formele imprevizibilului doar ca sa te
imbogatesti cu ele si sa recunosti ratatule
ca dorinta de a intelege nu e decit a
micsora, a mediocriza, a pingari hai sictir
fapturaobiect si capul ti l-au ras hai
ridica ochii si priveste oglinda sa fii la
fel celorlalti, sa fii in coloana sa fii un
hazard obiectiv deprins cu minere, pretins
oricind ca mutabil ca doar asta e aventura
umana unul cade altul ii ia locul nu din
propria lui vointa ci doar ca sistemul face
marele joc si marea alegere e doar la
indemina din ce in ce mai putinor fapturi
hai chiar nu vezi? alege acum imbecilule,
acum cit poti, cit fiinta-haide-ma nu si-a
facut aparitia, cit personaj sta ascuns de
frica lipsei pilulelor femeii om marcu, ca
altfel ar fi fost aici cu acest mine si stiu
ca i-ar fi spus iar si iar asta e, lasa-te,
ingenuncheaza odata, e simplu, doar ai
vazut, sunt pusi in coloane accepta si asta
de ce sa mai lupti? ce poti crede ca afli
dar stiu ca pe ea cu toata priceperea ei am
indrumat-o gresit ca pot sa repet haide,
uite, aici tu poti asterne ce simti, poti
citi ce spun altii, e ca o terapie in
versuri demento, crezi ca ma poti supune la
infinit? esti un nimic alaturi mie tu care
habar n-ai ce spune cintecul masinii, care e
atit de simplu care iti cere o placa
grafica, o memorie noua, un alt procesor, un
da habar n-ai si vrei sa intelegi ce cer eu,
daca tu habar n-ai ce cere masina de
versurile tale am eu nevoie? de ce nu ma pui
moarto rupto sa pictez in rind cu ceilalti?
de la spate se vad capetele rase si
chinurile lor numai pe hirtiile voastre nu
se vor astrene ca voi mai departe sa aveti
ce despica la infinit, ca sa vezi ce ar vrea
ei sa spuna hirtiei priveste-le ochii nebuno
ce esti ca asta nu te invata nimeni,
priveste-le ochii fara luminita aceea si nu
ma pune pe mine sa scriu versuri stricato ai
cautat parola, te am, te-am avut, nu o vei
sti niciodata, ma credeai nebun sau ce? n-am
nevoie de mailul tau de meiladres idioato
pentru a-mi cauta ascunzatoare, cind nu te
uiti mina mea face misterul si schimba
starea paginii, ochii mei mii atunci doar la
tine privesc, te simt si in aer, plutesc, am
schimbat locul birlogului meu, directia lui,
locul locatia serverul moarto tu stai ca
proasta si citesti la infinit cuvintele pe
care le scriu de la cap la coada de jos in
sus si cauti intelesuri ascunse esti
proasta, te am, te-am avut, de tine sunt
liber si sper sa mai pot fi doar oamenii
care trag firele cablu sa nu vina tu nu
vezi? nici locul tau de aici nu mai e al
tau, aici doar eu cu masina, doar eu care
sub ochii tai desenez alte spatii, cind
pleci fug de acolo aici nebuno secrete ce
vor fi publice vrei atunci citeste zecile de
ore patrat de aiurea citeste ca si cum acolo
ti-e scopul pentru ca locul eu ti l-am furat

tu, care cauti in versuri

nebuno

nici nu stii cit de-aproape

tu care dai moarte gindului esti prada
alaturi de mine foamei pamintului







dar tu cauta in urma mea cauta nebuno care
esti n-o sa ma afli nicicind, ramii acolo
unde mina mea scrie doar pentru tine si doar
ce vrei tu sa auzi, azi sunt liber sa-mi
spun cit mai pot ca te-am inselat ca inca
mai pot cauta acolo urmele mele intre
versurile talelor femeie nimic. tu nebuno,
care nu ma lasi, tu, femeie cu inel, dar
locul asta nu-l vei sti

Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
ASPRA, Prietenia cuvintelor, antologie cenaclu Noduri si Semne, Ed. InfoRapArt, 2011
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN