M-ai prins în mrejele tale,
Copilă suavă cu surâs de izvor,
Calci peste inima ce ţi-am scos-o în cale,
Născând sentimente ce aprig mă dor.
Misterul şi trufia le porţi ca veşmânt,
Precum un vulcan arunci priviri reci,
Striveşti a mea încercare cu-n despotic
cuvânt,
Fărîma de iubire vrând să mi-o îneci.
Pluteşti agale peste tărâmuri de vis,
Departe de orice trăire frumoasă,
Porta iubirii pe veci ai închis,
Forţându-ţi inima să te considere laşă.
Aruncă aceste veşmânte urâte,
Încrede-te-n tine şi-n inima ta,
Striveşte sentimentele ce de ură-s umplute,
Şi atunci spre iubire frumos vom zbura.
