De ce atât de mult mi-a trebuit,
Sã aud şoapta din suflet,
Sã simt sângele întorcându-se în mine
Atunci când mîna duios te-a atins …
Sã explic ochilor, cã ce au vãzut,
este iubirea mea, acoperitã, ca o statuie
care îşi aşteaptã solemn inaugurarea …
şi la care eveniment, sper sã fiu şi eu
prezent.
De ce atât de mult mi-a trebuit,
Sã accept ce inima mã roagã ?
Cuvântul ce l-am spart risipindu-se-n cioburi
…
Acum îmi pare nelipsit din suflet,
Simţindu-mã orfan fãrã el.
Cu regret, încerc sã adun din eter,
Literã cu literã, şoaptã cu şoaptã,
Sã le anim cu puţinã viaţã din sufletu-mi
trist,
Şi lipindu-le pe buzele uscate de aşteptarea
lor,
Sã încerc din nou sã trãiesc,
Şi sã pot sã-ţi şoptesc … Te iubesc …
