Ascunzi iubire şi împrãştii speranţa,
Iar eu nu pot decât sã te privesc,
Un bob de neghinã mi-i cutezanţa,
Şi nu-ţi pot şopti cât te iubesc.
Încerc întunericul sã îl adorm,
Încerc fiecare zi sã o suprim,
Dorm când sunt treaz, şi-s treaz pe când
dorm,
Iubirea-mi acerbã în nopţi albe o exprim.
Mângâieri fãrã viaţã am simţit,
Când glasul meu spart, amar şi trist,
Şoptitu-ţi-a cu multã ardoare,
Sãrutã-mã şi uitã apoi cã exist.
Strãpunge-mi inima cînd e dulceagã,
Soarbe-mi lacrimile arzãtoare,
Fã-mã sã mor la pieptu-ţi dragã …
Şi-nvie-mã apoi cu-a ta splendoare.
Aprinde jãratecul de sub a mea cenuşã,
Şi la picioarele tale voi arde mocnit;
Rãspunde frumoaso la tãcerea adusã,
Dintr-un suflet şi trup ce te-a iubit.
