Mi-e sufletul înconjurat de spini,
Spini ce au încununat fruntea lui Isus,
Şi scapără-n el sumbre lumini,
Lumini ce reflectă un suflet răpus.
Am mers cu iubirea de mână,
Şi am rămas cu mâna întinsă,
Căci am crezut în ea ca-n cea zână,
Ce nu poate fi niciodată învinsă.
Acum cobor pe drumuri ce duc nicăieri,
Lacrimi mi se îmbrăţişează pe obraz,
Nu mai vreau să cred în bucurii ori plăceri,
Căci mă ustură spinii din sufletul treaz.
O, dragi ani tineri … v-aţi dus prea iute,
La fel ca al sirenei frumos cântec,
Cărându-mi iubirea în lumi nevăzute,
Doar spinii lăsându-mi-i în pântec.
