Epoca de aur
Au îndurat cu stoicism românii,
O viaţă petrecută precum câinii,
Osândit fiind un întreg popor,
La “epoca de aur” a unui dictator.
Să îndure frig, foame, tăcere,
Ducând o viaţă de mizerie,
Neavând dreptul să vorbească,
Şi lumii adevărul să rostească.
În puşcării torturaţi au murit zeci de mii,
Cerând un viitor mai bun pentru copii,
O viaţă trăită fiind mereu spionaţi,
O singură vorbă rostită, eram arestaţi.
Mănăstiri, biserici, case de cult,
Toate au fost distruse de acest incult.
A vrut să-ndepărteze poporul de credinţă,
Iubirea pentru Domnul, să fie neputinţă.
Patru decenii de întuneric am îndurat,
O epocă în care totul ne era dictat.
A suferit românul rău, ca întotdeauna,
Că aşa îi e sortit lui, să sufere întruna.
|
