Constient de inconstienta mea imbratisez riscul, intr-o adolatie de adrenalina ce-mi taie rasuflarea si ma implineste. Surprins de timpul trecut ma trezesc intr-un viitor impus. Acel apogeu ma interpus intr-o ciocnire astrala, ce mi-a prezis titaniada clipei libertine. Si-mi pare ca pierd ceva dar am castigat mai mult decat am avrut.
Stiu ca voi renast mai puternic ! Intentia mi-o impune, iar vointa cladete un alt apogeu mai intens, mai profund, sa-mi pot contempla amintirile de copil al fericiri !
Nu ma simt bine ! Este o stare de spirit, optimizmul doare, prins intr-o agonie imprevizibila. Ma biciuie destinul doar pentru ca am indraznit sa-l infrunt. Intr-o clipa de revelatie realista descoper ca apogeul este doar o iluzie desarta si tot avantul ce ma inalta dispare sa-mi incep caderea, pamantului ii sunt dator cu o imbratisare eterna.
Nu-mi mai pasa ! Am fost copil al fericiri !
