Aprinsele instincte sã ardã chiar negarea,
Un Nero prea de geniu iubeşte depravarea,
Ardã clipa veche, cãlitã-i clipa nouã,
Rãzbunã-mi nemurirea, tu, curvã datã nouã!
Ce rãbuvnire, ce reflex... mã scuturã!
Pierdutã noţune, pierdutã aventurã!
Aprinse zori sã ardã insomnii,
Un fatitic filozof, robul unei iluzii,
Pe jar de gânduri fãureşte lumea nouã,
Sperând la nemurire, dãruind-o vouã,
Nestãpânite fiare, urzeala o vor sfâşia,
Cãci singurã stapânã va fi doar agonia.
Aprinse rãzbunãri invocã doar blesteme,
Neputinciosul geniu, şi şchiop, şi fãrã vreme,
Urãşte acum iubirea, iubindu-şi sincer ura:
â€ŢTu lume curvã! mi-ai furat nemurirea!"
Se stinge a lui scânteie, pierdutã noţiune,
Dar încã o aventurã va cârmui destine.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
sunt sentimente care se inteleg, dar nu se spun sau se spun si nu se inteleg...
in poemul tau, sentimentele par a fi vagi nazuinte spre o alta viata fericita...insufletita de aceleasi personaje...
