între pãdure şi râu
totdeauna am revenit
sã-mi vindec cicatricea
rãmasã pe trup
ca o dulce stea a ursei
apoi
am astupat cu mâna rãnile crescute
pânã
n-au mai dat rod nici formã
urlând dupã hranã
sub vânt sub ploaie
sub arşiţã mare
la sânul ce nu le mai primea sã sugã
şi am mers fãrã fricã
în inima codrului
sã ascult vocea pãmântului
pe umeri purtând
şiragul de mãrgele rupte din noi
fãrã sã uit
drumul înapoi
