Doza
...
Poate-am ucis fãrã sã vreau
Vreo gâzã micã umblãtoare
Printre fire de nisip,
Sub gândurile-mi tunãtoare
Poate-am mai strivit vreun chip!
...
Nu ştiu. Dar poate fi posibil
Sã fi fãcut şi rãu cuiva,
Poate cu-o vorbã mai aşa
Sã fi-mproşcat stropi de penibil!
...
Nu mai reţin, tot ce se poate,
Dar sub nicio formã, nicidecum
Nu mi-am croit în viaţã drum
Dând din gurã şi din coate!
...
Doar uneori am dat cu pumnul,
Eram tânãr, viguros,
Dar n-aş crede cã vreunul
Îmi mai este duşmãnos!
...
Însã rãu, cu bunã ştiinţã,
În mod sigur n-am fãcut,
Având de când m-am nãscut
În mine-o dozã de conştiinţã!
..
Nici n-am strãmutat destine
Din drumul lor trasat de stele,
Mãsura faptelor mele
A fost doza de ruşine!
...
Doar vorbesc, atât mai pot,
Vorba da, mi-a rãmas grea,
Cuvântul este arma mea,
Cuvântu-i doza de azot
...
Pe care n-o las sã sece
Şi-atunci când sunt prea fierbinte,
Şi am flãcãri în cuvinte,
Pun azot şi rãmân rece
Şi nu le las fierbinţi sã plece!
...
Dar din ele, cel mai bine,
Din tot ce fac şi tot ce spun,
Rãmâne doza de ruşine,
Ruşinea de-a nu fi bun!
