Cine suntem, ce voim?
...
Cine suntem, ce voim, ce cãtãm în astã lume?
Suntem grei de-atâtea veacuri ce trecurã peste noi,
Prea mici într-o ţarã micã ne zbatem sã umflãm un nume,
Dar umflaţi, ne spargem iute şi suflãm ca un cimpoi!
...
O, strãbuni, iatã urmaşii cãrora le-aţi lãsat vatra,
Fanfaroni plini de zorzoane, mãrunţi cu ifose de zmei,
Suflete netrebnicite în inimi reci şi tari ca piatra,
Corcituri plãpânzi ca mieii ce scot rãcnete de lei!
...
Ãştia sunt urmaşii voştri, dintre ei punem stãpâni,
Ipocriţi plini de zorzoane maimuţãrind democraţia,
Ajunşi de râsul unei lumi, batjocorindu-i pe români,
Grãdinari care cultivã trãdarea, sperjurul şi hoţia!
...
Cât vezi cu ochii-n lung şi lat din glie rãsar ruine,
Când tot mai dese se ridicã zidirile hoţilor spre cer
Ce scãldaţi în bunãstare şi-au dat cinstea pe ruşine,
Ţara-n jurul lor se surpã, sub talpa lor românii pier!
...
Am avut români de seamã, dar aici n-au avut loc,
I-au izgonit invidioşii cu-a lor coterii mãrunte,
Înţelepciunea de la voi de mult e pusã sub obroc,
Nu mai avem frunţi înalte la impostori sã se încrunte!
...
Cine suntem, ce voim, sau de ce suntem în stare
Nu conteazã, în curând de noi se va alege praful
Şi-n colţul ãsta sfânt de rai, în grãdina care moare
Parcã nimic nu înfloreşte mai abitir decât jaful!
...
Cine suntem, ce voim? Cine ne va da rãspuns
Când din somnul de moarte parcã nu ne mai trezim?
Şi sufocaţi de laşitate, nu ne-aplecãm îndeajuns
În faţa celor puternici. Cine suntem? Nu mai ştim!
