Era spre asfinţit când l-am întâlnit pe bãtrânul înţelept. Figura lui seninã , radiind de înţelepciune m-a fãcut sã-l opresc din drumul sãu. Voiam sã-i vorbesc, voiam sã-i ascult vorbele, dar nu ştiam nici ce sã-i spun, nici ce sã-l întreb. M-a privit îndelung, apoi tot el a rupt tãcerea:
- Cred cã vrei sã te învãţ, pentru cã toţi aşteaptã de la înţelepţi asta.
- Da, i-am rãspuns, vreau sã mã înveţi …
- Nu cred cã te pot învaţã ceva ce tu nu cunoşţi sau nu vei cunoaşte vreodatã. Pentru cã , iatã! Sã te învãţ ce înseamnã viaţa nu ar fi de folos, de vreme ce vei trãi şi vei cunoaşte ce poate eu nici n-am cunoscut sau visat. Sã te învãţ ce înseamnã moartea, iarãşi nu pot, pentru cã nici eu nu ştiu, chiar dacã amândoi vom afla cândva. Crezi poate cã am sã te învãţ ce înseamnã dragostea? Îi vei afla şi singur dulceaţa şi amarul, aşa cum nimeni nu ţi le poate spune. Sã-ţi spun despre prietenie, cu bucuriile şi trãdãrile ei? Ai vrea sã cunoşti numere tainice, cuvinte magice care-ti deschid porţi ale înţelepciunii? Sau, crezi cã eu aş fi cel care sã te înveţe despre Dumnezeu? Nici asta nu pot mai bine decât a fãcut-o chiar EL; depinde doar de ţine sã-L afli. Te-aş putea învaţã totuşi ceva, chiar dacã şi asta vei aflã , mai devreme sau mai târziu, întâi de la înţelepţii de dinaintea mea, apoi din trãirile tale. Poate cã este bine sã afli, totuşi, mai de vreme… sau poate chiar ştii?
Eşti singur, pentru cã singur te-ai nãscut şi singur ai sã mori. Ceilalţi sunt doar vremelnic în viaţã ta. Chemãrile tale cãtre altcineva, pe care îl vrei aproape, vor fi numai de tine auzite şi o tãcere adâncã se va aşterne peste toate. Şi astfel,rãmâi doar tu şi tãcerea…
Apoi bãtrânul a tãcut şi a plecat, lãsându-mã în drum sã-l urmãresc cu privirea. Bocanitul bastonului sãu s-a şters curând în liniştea amurgului, iar imaginea trupului sãu firav s-a contopit cu umbrele serii.