în carnea pietrelor aievea
navigheazã al meu sânge
ca o baie de sfincşi
într-un morman
de nori
când
chipul tãu
strãluceşte
precum
despicãtura
unei supernove
deasupra norilor
invadati în parfum
de onix
sâmbãtã seara
într-un inel
claustrofobic
te pierzi
în ploi de topaz
nãduf spiritual
în geamãt nocturn
şi azi
mã consideri nebun
Când îţi spun
cã îmi pari
albã precum luna
tãiatã
într-o barcã
sau
ancora
de oţel
blindatã
într-un corp de alge
ori purã fantezie
într-un nor
de vatã
ce frenezie gravatã
într-un tub vaginal
precum o cravatã
topitã într-un
sãrut imaterial
ştiu cã-ţi dezintegrez
pielea
când eşti sãrutatã
cã îţi ruinez oasele
când te atinge
gura mea
când
acid
de stele
se prelinge
în trupul tãu
de vid
dar
nu înţeleg cum
sau cine
te-a adus în viaţa mea
cine
te-a facut sã-mi strãpungi
inima
cu cãrãmizi de plumb
şi cine te-a adus în mine
când nimeni
n-a îndrãznit
se sã întrupeascã cu-al meu plâns
şi-n ruine de cord
traversezi în artera mea moartã
cine
te-a facut sã devii poemul ce nu se va
sfârşi niciodatã?