Eu, stinsul tãu dintotdeauna,
m-aprind în versuri, nu sunt viu,
tu, stinsa, Alinarea mea,
mã faci sã fiu,
mã faci sã fiu...
Eu, sclav în iubire, rege al urii,
n-aştern în versuri ce nu simt,
chiar dacã tu,
de ochii lumii,
mã obligi sã mint,
mã obligi sã mint...
Chiar de sunt rege în Infern,
tânjesc, aştept stropi de cãldurã,
tu, colţişorul meu de Rai,
ia-mã de mânã, ia-mã de mânã
şi sã fugim acolo unde cãminul
sã ne fie-o stea,
sã ne fie-o stea,
şi sã ne-aprindem împreunã,
tu, stinsa, Alinarea mea!
|
