Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Oamenii trec, dar operele lor raman.» - [Augustin Louis Cauchy]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  16622859  
  Useri online:   55  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Elene Agiu-Neacşu ( matroska aliona ) - [ PROZA ]
Titlu: Scoruşe*
(schiţã)

Abia ce ajunsese la cumnata ei, care suferea de tuberculozã şi stãtea cu tubul de oxigen lângã pat, cã Emiliei îi sunã telefonul.
Politicoasã, Dorina o lãsã în hol singurã pentru a putea vorbi nestingheritã şi intrã în dormitor.
- Alo! Bunã! Nu, nu sunt acasã. Ei, unde? În oraş! Cum? La o cumnatã! Poftim? Te sun când plec de la ea, cã stã la zece minute de piaţã.
Se îndreptã spre camera Dorinei şi dându-i bananele aduse, îi zise vãdit nervoasã:
- Nu te supãra, Dorino, dar trebuie sã plec!
Cumnata ei, care între timp se aşezase în pat şi se acoperise cu o pãturã, zise cu regret:
- Bine, dar abia ai ajuns!
- Asta e! Mai trec zilele astea pe la tine.
- Cum vrei, fata mamii!
Emilia ieşi din camerã în grabã urmatã de cumnatã-sa şi tresãri când vãzu lumânãrile aprinse din holul de la intrare, dar nu zise nimic. O surprinse cã nu le vãzuse la sosire şi abia acum realizã cã şi în dormitor erau câteva pe noptierã.
Un fior rece o trecu pe şira spinãrii şi coborî iute scãrile Ajunse în stradã, iar când se apropie de piaţã, scoase telefonul din geantã şi sunã:
- Alo! Unde ziceai cã eşti? Lângã florãrie? Bine!
În câteva minute ajunse la florãria de la intrarea în piaţã, aşteptã, se uitã în sus şi în jos şi vãzând cã nu-şi gãseşte amicul, îl sunã continuând sã meargã, dar nu merse mult cã-l şi vãzu ieşind din piaţã cu telefonul la ureche.
- Te-am vãzut, zise ea, închizând telefonul şi îi fãcu semn cu mâna în momentul în care se întorsese cu faţa spre ea.
- Hai, mãi Emilia, cã m-ai speriat! Credeam cã mã pãcãleşti!
- Sssst! N-ai crezut nimic! îi puse ea mâna pe buze.
- Mã rog, fie cum vrei!
- No, de ce m-ai chemat?
- Ardeleanca mea!
- Hm! Eu-ardeleancã? Olteancã aprigã, vrei sã spui!
- Scuze! Nu ai venit din Timişoara, cã aşa am înţeles?
- Oi fi venit! Şi, mã rog, ce-ţi pasã de unde am venit?
- Bine, dar eu te iubesc!
- Iar începi?
- Pãi, dacã-mi placi?
- Ioane...
- Da, Ion mã cheamã, doar am fãcut cunoştinţã...
Dar Emilia continuã citatul din Creangã : Ţ...dragi ţi-s fetele? Dragi! Dar tu lor? Şi ele mie!" Aşa şi cu tine acuma. Lovi-s-ar nu s-ar lovi!
- Nu înţeleg!
- Tot un drac. Spune-mi de ce m-ai chemat? Ce este aşa de urgent?
Pierzându-se în ochii ei, Ion exclamã din tot sufletul:
- Da...
- Ce da?
- Scoruşe!
- Ce-s alea?
- Ei, ce-s? Sã nu-mi spui cã n-ai auzit de ele?
- De auzit oi fi auzit, e drept, da’ nu le-am vãzut la culoare!
- Hai sã intrãm în piaţã şi le vezi îndatã!
- Fie!
- Poftim?
- Cum vrei! Unde sunt, cã mã grãbesc?
- Pãi aici, lângã florãrie.
Ion deschise uşa pieţei şi o lãsã pe ea sã intre întâi, apoi o conduse în partea dreaptã, unde se afla o tarabã cu fructe fel de fel.
- Uite, astea sunt! De la domnul cumpãr şi miere de 15 ani, cum ţi-am spus. Scoruşe am mâncat prima datã pe Cozia.
- Şi ce-i cu asta?
- Emi!
- Ţi-am spus sã nu-mi mai zici Emi!
- Dar cum? Spune-mi tu cum! Îţi voi spune cum vrei, oricum!
- Mã rog... zise Emilia, apoi se adresã vânzãtorului:
- Daţi-mi o scoruşã, sã vãd cum este!
- Sunt foarte bune, da’ numai cele care par stricate sunt dulci, îi explicã Ion.
Vânzãtorul, vãdit surprins de aprecierea medicului, cãci Ion practicase medicina, zise:
- Eu nici nu le-aş fi adus la piaţã. Nevastã-mea zise sã fac o-ncercare!
Frumos! Încercare pe buzunarul meu, gândi Emilia, dar nu scoase grai.
- Pãi vedeţi!? Nici nu ştiţi cât de bune sunt pentru organism, zise Ion. Şi în special astea, care par stricate sunt cele mai bune. Daţi-mi una! Aşa! Aceea coaptã! Foarte bine!
O luã, o spãlã la robinetul cel mai apropiat şi i-o puse Emiliei pe limbã. Aceasta o mestecã, o înghiţi şi confirmã cã într-adevãr este dulce. Aşadar, Ion îl rugã pe vânzãtor sã-i aleagã din cele coapte. Fiindu-i client vechi, acesta se conformã.
- Dar sunt zdrobite, zise Elena.
- Dacã-ţi spun, astea sunt cele mai bune! Doar ai mâncat...
Luã apoi o scoruşã necoaptã, o spãlã la acelaşi robinet şi i-o aduse:
- Poftim! Guriţa mare! Aşa!
Emilia vãzu cã este cam acrişoarã, dar se gândi cã mixate, amestecate cu cele coapte şi cu puţinã miere vor fi numai bune.
Nerãbdãtor, Ion o întrebã:
- Cum este?
- Sã zicem cã merge!
- Aşadar, îţi place! Cumperi un Kg?
- Da!
- Ce mã bucur cã ne-am întâlnit!
- Poftim?
- Scuze, ai dreptate, suntem în public.
Se adresã apoi vânzãtorului:
- Cântãriţi-i, vã rog, un Kg!
Vânzãtorul le cântãri, Emilia plãti, iar apoi ieşirã din piaţã.
- Apropo, zise el, ştii cã sâmbãtã şi duminicã e Ziua recoltei?
- Am avut impresia cã a fost sãptãmâna trecutã.
- Şi eu la fel, dar am venit în scuar, era un specatacol, dar n-avea legãturã cu Ziua Recoltei.
- Pãi nu e la început de octombrie? Adicã, Întâi, doi, trei?
- Ba da, zise Ion, dar Întâi a picat luni.
- Ai dreptate! Acum îmi dau seama. Da’ totuşi, a fost ceva, cã am auzit muzica din bucãtãrie. Dacã stau aci, la doi paşi...
- Da, muzicã, antren, voie bunã, ca în fiecare week-end. Tu n-ai ieşit?
- Ba da, dar nu am venit în centru.
În acest timp, mergând, la un moment dat intrarã în gangul ce dãdea spre scuar, iar el exclamã emoţionat:
- Cum de nu ne-am cunoscut noi în tinereţe? Doamne, şi ai fost tot timpul peste drum de mine! Chiar, am vãzut o fatã cam de doisprezece ani pe balcon la tine într-o rochie cu bretele astã-varã.
- Ce fatã? Fata mea e în America.
- Şi totuşi, am vãzut-o.
- N-ai altã treabã decât sã te uiţi la balcoanele oamenilor? Acum îmi dau seama, eu am o rochie bleu cu bretele.
- Da, da! Înseamnã cã tu ai fost.
Aprins la faţã şi înflãcãrat, amicul începu sã recite ca un adolescent: ŢLa geamul tãu ce strãlucea, / Priveam atât de des, / O lume toatã-nţelegea,/ Tu nu m-ai înţeles..."
- Iar începi?
- Pãi dacã-mi placi! Hai, dã-mi un pupic! Numai unul!
- Ne vede lumea! Vrei sã apãrem în presã? Ei... Aha, acuma înţeleg. Intenţionat ai luat-o prin gang. Mãi, mãi, mãi!
El o sãrutã pe un obraz şi vru s-o sãrute şi pe celãlalt, dar ea nu-i permise.
- Vezi ce înseamnã sã-i dai nas lui Ivan? Ţi se urcã pe divan.
- Dacã te iubesc!
- Nu am stabilit o datã cã am prieten?
- Uite, ce pãrere ai? Mergem la varã în Deltã. Îl cunosc pe Ivan Paţaikin! Iau şi caiacul. Ai zis cã şi bãiatul are acest hobby.
- Şi ce-are a face? Doar n-ai vrea sã mã urc şi eu în caiac? Nu mai am 20 de ani, sã fim serioşi!
- Da’ tu arãţi ca o adolescentã şi te iubesc aşa de mult!
Fãrã a se gândi la semnificaţia versurilor, Emilia îi rãspunde mecanic: ŢAle tale doruri toate / Numai eu ştiu sã le-ascult!"
- Vezi cã rezonezi cu mine?
- Nu te-ai prins?
- Nu.
- Atunci, las-o baltã!
- Mã rog, zise el, hai sã ne aşezãm pe o bancã! Numai dacã vrei şi tu, desigur, completã, ca un gentilom ce se afla.
- Facem o haltã? Ok!
Deşi deranjat oarecum de acest limbaj, se prefãcu a nu-l observa şi schimbã discuţia, întrebând-o:
- Da’ ţi-au plãcut scoruşele?
- Vãd eu acasã.
- Cum aşa? rãspunse el contrariat. Sã nu-mi spui cã numai de dragul meu le-ai cumpãrat?
- Te rog! Sã lãsãm lucrurile aşa cum sunt. De unde ştiu eu cã nu eşti în cârdãşie cu tarabagiul ãla? Doar ziceai cã ţi-e prieten.
- Da’ cum mi-aş permite sã te pãcãlesc tocmai pe tine, când îmi eşti atât de dragã? Asta-i bunã! Hai cã m-ai dat gata!
- Ne auzim la telefon, schimbã ea discuţia.
- Mai bine. Mãi, da’ ştii ce rãu îmi pare cã nu am vorbit mai demult cu tine. Chiar, cât timp este de când s-a schimbat conducerea la societate?
- Nu mai reţin exact. În 2014, parcã.
- Patru ani deci. Ei, cam pe-atunci am stat o datã lângã tine la o lansare de carte. Ce rãu îmi pare cã nu am intrat în vorbã atunci!
- Iar începi?
- Dacã te iubesc.
- Ce oi fi având eu aşa special, de vã bag în draci pe toţi nu ştiu?
- Cum adicã pe toţi?
- Doar nu crezi cã eşti primul cãruia i s-au aprins cãlcâiele?
- Aoleu! N-o fi cumva prea târziu?
- Pãi nu ţi-am spus?
- Eu ştiu... Am crezut cã ne vom înţelege cumva.
- Adicã? Nu pricep.
- Mã poţi iubi puţin?
- O iubire platonicã? Nici mãcar atât, deşi... Ştii ceva?
El o sorbi din ochi şi o întrerupse revenind la propunerea fãcutã:
- Nu, serios, mergi cu mine-n Deltã? Fãrã caiac, poftim!
- Caiac-necaiac, are importanţã?
- Are, cum sã n-aibã? rãspunse el. Una e sã te plimbi cu caiacul tãu, alta e sã mergi cu barca altora.
- Mergi, domnule, cu caiacul dumitale unde vrei! O ţii una şi bunã sã vin şi eu.
- Pãi, spune şi tu, ce farmec are sã merg de unul singur?
- Aşa este. Ai dreptate! Nici eu nu pot merge nicãieri, fiindcã sunt singurã.
- Şi atunci nu eşti de pãrere cã ar fi cazul sã fim împreunã?
- Te rog! Nu vezi cum ne priveşte lumea? Şi-apoi trebuie sã recunoaştem cã au început sã ne bârfeascã şi colegii de la societate.
- Te iei dupã gura lumii?
- Slobodã, n-o astupã nici pãmântu’, da’ pânã una-alta trãim printre oameni, da!?
Vrând sã schimbe discuţia, el îi propuse sã se mute la umbrã.
- Umbrã? Care umbrã? îl întrebã Emilia. Nu vezi cã au tãiat mândreţe de copaci, de-au chelit centrul pur şi simplu. Ne trebuie, vezi Doamne, spectacole în aer liber în fiecare weekend!
- Ei, în agora multe se pot petrece.
- Ce sã-ţi spun!? nu se lãsã ea mai prejos. Mã laşi? Demonstraţii, mitinguri? Îţi place ce-a ieşit în capitalã?
- În 10 august? Te rog, nu mã bãga în politicã!
- Doar nu vrei sã spui cã eşti apolitic!? La politicã şi la fotbal toatã lumea se pricepe.
- Eşti aşa dulce!
- Şi încã nu mã cunoşti!? Turcoaicã sunt dupã tatã, bulgãroaicã dupã mamã, m-am nãscut între olteni, am trãit printre bãnãţeni, iar acum, poftim, aici! Îţi dai seama ce-a ieşit?
- Ai umor.
- Şi încã ce omor! Mãcel!
- Îţi sorb cuvintele! Dacã ai ştii ce voce plãcutã ai! Şi un râs dumnezeiesc! Ai auzit ce melodie mi-a inspirat râsul tãu? Ai ascultat-o cu atenţie la telefon?
- Te rog! Hai sã coborâm cu picioarele pe pãmânt! Ce-ar putea face doi visãtori ca noi? Şi-apoi ce-o sã zicã soţia dumitale?
- Cum adicã? Ce soţie?
- Pãi cum?
- N-am fost şi nici nu sunt însurat.
- Haide cã îmi placi!
Ion atâta aştepta. Se agãţã de aceste cuvinte şi le considerã ca pornite din inimã. În culmea euforiei, exclamã:
- În sfârşit, ai rostit un mare adevãr.
- Te rog, nu-mi rãstãlmãci vorbele! Virgin la 70 de ani? Ha! Ha! Ha!
Câteva clipe Ion rãmase descumpãnit, neputând scoate grai, dar Emilia îl apostrofã ironic:
- Nu-ţi mai place râsul meu? Mai compune o melodie! Ha! Ha! Ha!
Nemaiputând îndura bãşcãlia, Ion se ridicã de pe bancã şi porni spre ieşirea din scuar, iar Emilia rãmase pe loc ştergându-şi lacrimile de râs. Pe Ion însã îl podidirã lacrimile de durere şi o luã ispre casã abia târându-şi picioarele şi bâjbâind ca prin ceaţã.

* SCORÚŞÃ, scoruşe, s. f. Fructul comestibil al scoruşului (sau al scoruşului de munte). – Din bg. skoruša.


Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Editura InfoRapArt
EXPOZIŢIE DE CARTE
Viorel DARIE, Grandoarea Chinei, Ed. InfoRapArt, Galati, 2010
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN