Suspendatã e vremea aceasta, sub clopote,
Cântecul luminii tresare în lungi lumânãri,
Padurea se-apropie, munţii se-nclinã
Sub cerbii cu coarnele tinere-n nori.
Uitate sunt clipele, carnea, pãrerile vitrege,
Respirã doar doruri îmbrãţişate de lunã,
Faguri de miere sunt soptiţi în cuvinte,
Bucãţi aburinde de timp se împart în tãcere.
Ninge oblic cu suveniruri, pe buze uscate,
Pe mintea din inimã, senin, grav, uneori cu curaj,
Se aduc în templul firav, covoare la fiecare etaj.
Pâinea din soare se frânge, iar corpuri cereşti,
Coboarã din când în când sã anunţe
Cum împãcãrile sparg zidul de gheaţã,
Cum se destramã culorile şi, în minim deranj,
Toate prevãd cã albul va ieşi, din nou, la luminã.
|
