Am uitat când i-am dãruit cartea.
I-o cumpãrasem dintr-un impuls.
Zãcea neatinsã în acelaşi loc de un an.
Nici cã o atinsese vreodatã.
Iar acum mã privea grav,
iar eu mã uitam la carte, spunându-mi:
- Ce pãcat!
Coperta altãdatã strãlucitoare
era acum plinã de praf vechi de un an.
Afarã viscolul aduce fulgi efemeri.
Noi doi ne priveam stingheri.
Aş vrea sã-i deschid cartea
şi sã-i recit din ea.
Doar cã nu a fost vreodatã impresionatã
de toate astea.
Mã simt abandonat precum paginile neatinse
dintre coperţile cãrţii prãfuite.
Şi ce lecturã am fi putut face în doi!
