Vinul îmi vorbeşte cu sufletul, cu glasul.
Tot el îmi încãlceşte pasul.
Îl simt în piept cã prinde viaţã,
Zeul misterios ascuns în vie.
Şi aş mai vrea o mie.
O mie de boabe stoarse.
În zeama ce iaraşi mã transformã,
Prin vene îmi circulã sub formã
De spasme.
Acolo el îşi aflã al sãu sublim destin.
Pieptul meu îi e voios mormânt.
Cu sufletu-mi face strâns legãmânt,
Cã nu va sã mã lase niciodatã.
Si chiar şi-n groapã
La cãpãtâiu-mi va şedea
ca drept dovadã de credinţã.
