Când noaptea alba se-aşeazã şi tace,
Când fulgii ingheaţã şi vântul învie,
Când stelele cântã s-audã vãzduhul,
Când luna aşterne ca o mantie apusul,
Pe sufletul meu cu ace de gheaţã,
Se-aşeazã o razã de lunã prea caldã,
Ce dezgheaţã şi devine stãpânã
Peste un dor amorţit care scaldã,
Iubirea, într-ul lac ce-o ţine-n capcanã
Împletitã cu a ta aripã blândã, uşoarã.
Privesc în adâncuri şi simt cã renasc,
Aşa cum şi gheaţa se transformã în soare!
