În nopţi pustii, când mãştile cad şi teatrul se-nchide,
Pulseazã spectacolul macabru prin venele arse de venin,
Prin inima sfâşiatã de praful fantomelor trecute,
Prin cotloanele minţii bolnave de singurãtate.
Dincolo de întunericul absolut, se ascunde teama,
Care zgârie pereţii realitãţii, ce cad sub atingerea sa.
Un tãngãnit surd de clopot spart rãsunã în tãcere,
A venit timpul mult aşteptat de a uita de durere!
***
Îţi voi mulţumi mereu pentru cã ai existat,
M-ai ţinut de mânã şi m-ai îmbrãţişat,
Când singurã nu am mai rezistat!
Îţi voi mulţumi pentru cã m-ai îmbrãcat în putere,
Dupã ce mã înãlţasem spre plumburia cãdere
Şi nu ai dorit nimic a-mi cere!
Totuşi, îţi voi dãrui tot ce eu mi-aş dori!
Cununã de stele, din visele mele, îţi voi construi,
Munţi de dorinţe, statui de credinţe, îţi voi clãdi!
Însã ştiu cã aste daruri nu te vor bucura...
Tu vrei vulcani de urã şi cazane clocotind a rãzbunare,
Dar eu nu am decât un iaz, unde mã scald în uitare.
***
Mi-ai cerut sã fur soarele şi sã-l îngheţ cu beznã,
Deşi nu pãtrunsesem vreodatã în regatul luminos al zilei,
Trãiam în palatul nopţii polare.
M-ai rugat sã alerg pe curcubeu şi sã-l pictez cu mucegai,
Dar nu cunoscusem calea cãtre speranţa argintie,
Fugeam mereu spre alte ploi, împinsã de furtuni interioare.
Ai vrut sã rãpesc florile armoniei din grãdina Edenului,
Ca sã le ofileşti cu pulberea ta de putregai dulce,
Cu toate cã nu întâlnisem cãrarea verde spre paradis.
***
Am sãpat adânc în sufletu-mi îngropat în regrete,
Am semãnat remuşcãri şi am cules mai multe secrete,
Doar pentru a-ţi mângâia ale tale negre plete.
M-am rãtãcit prin cimitirul gândurilor reci,
Ca sã plantez seminţe de sentimente seci,
Sã te pot admira, cum prin flãcãri treci.
***
De mi-ai fi spus cã tânjeai dupã prezenţa mea,
Nu m-aş mai fi îndepãrtat de salvarea ta.
Încarceratã în propriul trup sfâşiat de greşeli,
Mã prãbuşesc lângã umbra mãreţiei tale.
Îţi cer iar ajutorul, pentru ultima datã!
Te implor sã-mi exilezi sentimentele ruinate,
Sã-mi mãturi resturile de gânduri alterate,
Spre abisul nãmolos din necunoscut!
***
De când m-ai vizitat prima datã, am ştiut ce vrei,
Dar am refuzat sã-ţi ofer... acum poţi sã mã iei!
Logodeşte-mã cu ţãrâna, uneşte-mã cu scândurile sicriului!
Alungã-mã din mine, din nimicul ce sunt,
Strãbate-mi pustiul cu liniştea ta...
Pofteşte în grota existenţei mele tenebroase
Şi inundã-mã cu smoala pe care o merit!
Bate-mi la uşã, priveşte-mã cu ochii-ţi de cãrbune,
Vindecã-mã de tristeţe cu aripile tale din cenuşã!
Poartã-mã în zbor spre ieşirea din cuşcã!
Îţi voi da tot ce mi-a mai rãmas, doar o împietritã rãsuflare
Şi îţi voi mulţumi pentru eliberare, zâna mea!
