Îmi agãţ supravieţuirea de flori argintii, nocturne
Şi îmi înec nectarul amãrui în licoarea neagrã.
Absenţa ta a adus prezenţa lipsei unui mâine definit,
Iar înflorirea în trandafiri albaştri a ofilit mugurii purpurii.
Absenţa mea a cãlãuzit urletele lupilor cu ochi de piatrã,
Cãtre petalele din umbre luminoase, în care-ţi era împãturitã inima,
Ce a fost devoratã de strigãtele nemiloase ale întunericului blând.
Ghearele ieşite din ţãrânã, sub clar de lunã frântã,
Îmi zgârie pelerina rece, pictatã cu valuri roşii
Şi îmi invitã trupul de nãmol în dansul negurii.
Pene triste cad din zborul corbilor închişi în suflet,
Pe cãrarea unde se zdruncinã şoaptele tainice ale nopţii,
În liniştea asurzitoare a soarelui îmbrãcat în ruginã.
Diamante albe de apã îmi topesc spiritul degerat,
Mãrgãritare îngheţate îmi udã gândurile mistuie,
Fulgi din cenuşã îmi ard oasele decorate cu nea.
Paşii spre criptã îmi rãsunã în golul veninos
Şi privirile ni se despletesc în fantomatice eliberãri.
Cheamã-mã cãtre tine, plumburia mea eu,
Vin acum...
