Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Despre viata nu se poate scrie decat cu un toc inmuiat in lacrimi.» - [Emil Cioran]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
OPINIA TA
Spune-ţi părerea!
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
Vrei un site personal?
CyberPoems
Poeme cibernetice
Soft nominalizat la Concursul Naţional de e-content, mai-2005
[Free download]
SITE-URI PRIETENE
»  Portal de divertisment
»  Anticariat online
»  Poeme cibernetice
»  Meditaţii, meditatori
»  AnteCV - Testare online
»  Management sexual
»  Testare/evaluare offline
»  Pro LOTO 6/49, 5/40
  Vizitatori:  20213727  
  Useri online:   5  
Cenaclul «Spune ceva»

Revista literara BOEMA

Filme si aplicatii multimedia educationale

DONATI
PENTRU CULTURĂ


Anunţuri: Antologie literară colectivă  
Autor: Alex Rizea ( alexrizea ) - [ PROZA ]
Titlu: Operã unei femei ce-şi vrea o operã
ŢIubire...", mi-a zis, ca într-o melancolie, a ei, a iubirii, când eu nici nu ştiu dacã o întrebasem ceva sau aiuream zicându-i cã totul stã într-o teorie reuşitã, dar ascunsã prea bine. Iar ea completând: ŢDacã e despre o teorie reuşitã, atunci trebuie cã e a iubirii..."
ŢZilele îi sunt numãrate", i-am reamintit eu, aceleaşi cuvinte pe care i le spusesem mai demult, despre care nu ştiam dacã mai ţine minte, fiindcã de multe ori îi spuneam câte o idee încurcatã şi depre care nu avea aceeaşi pãrere, încât în capul ei trebuia sã şi-o uite. La fel când îi vorbeam despre iubire, fiindcã amintea adesea despre ea, o cãuta continuu.
I-am spus cã dacã ar fi sã iubesc aş face-o primãvara. Sã cred cã sunt gata sã primesc cãldurã, sentimente, sã primesc orice, când eu în alt timp respingeam orice... Aş primi chiar şi iubirea într-o zi de primãvarã. Aştept sã vinã primãvara, chair şi în locul ãsta pustiu de soare, în care mã gãsesc...

Toate, fiindcã ea, mi-a zis într-o zi... nu ştiu ce mi-a zis, poate cã vreun amãnunt sau o vorbã fãrã sens, cã ea vorbea de multe ori, iar mie îmi plãcea s-ascult altceva, gândurile ei poate, ascunse îndãrãtul vorbelor, încât sfârşea orice neîntrerupere de cuvinte prin: De ce eşti trist?, iar eu nu-i puteam rãspunde decât un: Dar nu sunt. O minţeam pe jumãtate, cã eu eram mereu îngrijorãtor de trist, dar nu atât de îngrozitor încât sã îngrijorez pe cineva. Uneori mai purtam câteun zâmbet ironic pe sub colţurile triste ale buzelor.
O întrebam: De ce eşti tristã? Iar ea mã minţea cã e. Însã simţeai mereu o bucurie copilãreascã în ea, nu-nţelegea tristeţea. Ar fi vrut sã rãmânã tristã, poate ca toţi oamenii, o viaţã întreagã, însã nu reuşea decât puţine forţãri ale neputinţei tristeţii.
Apoi eu încercam alte forţãri ale minţii mele. O ajutam sã vadã de ce sunt buni prietenii, când înainte ne ziceam unul altuia cã e de prisos sã ai zeci de prietenii, cã nu-i ai de fapt, şi îi sãrutam uşor obrajii, închipuindu-mi alţi obraji artificiali, închipuindu-mi cã-i rup cu mâinile pe aceia şi cã-mi rãmân singurii obraji, ai ei. O ajutam sã-şi repete cuvintele prieteniei închipuite dintre oameni pe care ea mi le rostise, când, apoi, îmi apucam mâinile cu forţã dominantã şi le înfigeam cu tandrã putere a posesiunii peste ce mai înţelegeam eu din pielea ei. Îmi doream, cu altã forţã, abstractã de mine, de înţelegere, sã îşi închidã ochii, pentru a rãmâne doar eu acolo, doar eu şi trupul ei, adicã singur, neurmãrit de nicio privire. Îi porunceam în mine, în tãcere şi m-asculta, ea n-o-nţelegea, doar se supunea. O vedeam închizându-i, aşa cum îmi imaginasem puţin înainte şi-i înţelegeam aşteptarea, mintea captivatã, liberã spre neputinţe şi iluziile prieteniilor care-o prindeau, mai ales când voia sã scape de ele, o prindeau mereu.
Întotdeauna mi-a plãcut sã eliberez captivitãţi. Mi-am zis-o, pentru a-mi elibera entuziasm potrivit cu marile decizii nefericite. Apoi poate cã am strâns-o de mâini sau am strâns-o de gât sau am aruncat-o pe geam sau am spart geamul şi i-am înfipt cioburile în trupul primitor de împunsãturi de tot felul, însã în clipa de dupã cea de onestã imaginaţie, îi întorsesem trupul cu spatele spre mine, sã nu mã ştie dacã sunt, dacã am plecat... Îmi iau mâna, purtãtoare de forţe absurde şi îi ating piciorul, poate prea moale pentru o atingere, poate prea tare pentru o iubire, cã eu nu aveam niciun sens al intensitãţii şi mi-era totuna dacã zdrobeam oase în mâini sau dacã alinam durere cu ele. Ea nu tresãrea, parcã nu era cu mine, nici împotriva mea, ţinea ochii închişi şi-aştepta voluptate. Se lãsa mie sau altuia, altora? Imaginaţiei cu zeci de bãrbaţi, zecilor de voluptãţi trãite în mintea ei, zecilor de atingeri anterioare.
Pânã sã o las sã-şi revinã în trezire i-am privit faţa cu chip plecat de câteva ori. Nu-mi spunea decât cã îi place sã rãmânã pradã, sã cadã în slãbiciune de descompunere totalã şi sã nu-şi revinã decât când a cãzut pradã sieşi, închipuirilor, nãscocirilor. Sã cadã...
Toate, fiindcã mai demult un poet a scris câteva versuri. A dat de ştire femeii cã i se pot scrie iubiri, dorinţi pãtimaşe şi cã poate fi chematã muzã. De ce poetule?
Toate pânã la capãt, pânã la capãt, fãrã sã fi început, fãrã sã se fi terminat, fiindcã lirica sugeratã mie, ţie, n-are izbândã a finalului sau presupusã precizie a naşterii ei. Încã de la început, unul dintre ele, femeia ştie cã i se cuvin vorbe ca pentru ea, unele de nespus alteia.
Dupã sau înainte, am privit-o sincer, fãrã tristeţi, doar cu zâmbet şters şi i-am zis. La care ea mi-a rãspuns: Câtor femei le-ai mai spus..? Poate cã le-am zis celor pe care le-am privit sincer în ochi. Dar vorbe pentru femei nu sunt zise în fiecare clipã? Câţi dinte ei i-au zis? Care din ei a fost crezut? Apoi mi-a zis cã ar vrea sã aibã o poezie a ei, prin care sã se ştie, prin care sã fie ştiutã.
De multe ori am vrut sã fiu gãsitor de orice. Am vrut sã fiu poet de câteva ori, iar de mai multe ori am vrut sã fiu altcineva decât scriitor trist, sã fiu nimeni. Însã în una din dãţile în care am vrut sã fiu poetul mediocru gãsitor de rime albe mã aflam atunci. Doar cã devenirea în a fi vrut sã fiu cineva nu era magie simplã cum mã gândeam cã poate face cel care voiam sã fiu. Fãrã sã exclud magia asta banalã, parcã în minte mã bâlbâiam cã o sã încerc eu vreo poezie. I-aş fi zis cã-i scriu eu una. M-aş fi apucat imediat de improvizat, dar mi-am negat orice gândisem înainte. Vocea celeilalte femei, care era în ea, îmi spunea pe dos decât îmi zicea cealaltã. Am înţeles cã nu i-ar plãcea niciun vers din ale mele. Aştepta altã poezie, a altuia. A altuia, când eu eram cel mai bun scriitor al fanteziei mele?..
Am întors-o spre mine. Sau poate mai devreme de toate astea... Am privit-o lung, ca pentru mine şi m-am convins cã o ştiu pe de rost. Unde cauţi o poezie când n-o mai gãseşti? M-am convins cã nu ştie nicio poezie, cã nu ştie... Am plecat.

Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
Cenaclul Literar Online
«Noduri şi Semne»
Revista Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Viorel DARIE, Puterea razei albastre, Ed. InfoRapArt, Galati, 2010
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALUL ASPRA 2014
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Ghid de exprimare
Contact
Istoria cenaclului
Membrii cenaclului
PUBLICÃ ŞI TU!
ONOMANTIA
MĂREŢIA OMULUI
MenStrict
Cel mai util cadou pentru iubita ta!
[ Free download]
Revista literara BOEMA
Editura InfoRapArt

OPINII
Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE      PROZĂ      ESEU      TEATRU      UMOR      DIVERSE      BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@inforapart.ro              Copyright © 2002 - ANA & DAN