Am privit cum creste iarba
peste somnul tau, bunica,
desena cu firu-i verde
rasuflarea-ti ostenita
peste tot pe unde
mirosea a bunatate
se-ntindea iarba crescuta
parca-n semn de nedreptate
ai plecat luand cu tine
sentimentul de alean
vocea ta aud cum suna
dinspre coltul cu icoane,
ridicand o rugaciune
pentru maica nascatoare
stii ca n-am pierdut speranta
de a te vedea
candva
te-am rugat, de ai chemarea,
si de s-o putea
cumva,
sa vii tu sa-mi dai de veste
daca mai avem o sansa, alta viata,
undeva
n-ai venit nici pana astazi
si incep sa nu mai sper
mai ramane doar credinta
ca drumul tu l-ai gresit
pentru ca nimic nu este
cum era cand ai pornit
inteleg acum, bunica,
ce-i cu drumul de-ai ales
si astep in pragul casei
pana-i vremea de progres