coboarã-n mine fulgii sã m-aline
cu blana albã rece de feline
precum mãtasea vocii-n care strig
– mi-e frig de mine însumi !
îmi e frig
mi s-a fãcut a moarte cã exist
ascuns de lume-n zâmbetul meu trist
chiar dacã-mi curg secundele prin vreme
mi-aş lepãda trãirile din vene
aştepe un duh de aer sã mã cearnã
într-o zãpadã roşie de iarnã
sã-mi ningã-n suflet fulgii vii de înger
din norul ce mã cheamã şi mã plânge
mi-e frig de ochii care mã privesc
de sub pleoapa albului lumesc
ca pe un fir de lacrimã cãrunt
nici om nu sunt nici iarbã nu îmi sunt
mi-e frig de umbra rece
ce o las
ca pe un strigãt bunului rãmas
mi-e frig de vocea-n care vã cuvânt
mi-e frig de mila mea cât încã sunt
mi-e frig
