m-am sãturat de catecolamine
de pasul şovãielnic al sentimentelor m-am sãturat
le aud noaptea tropãind prin podul pieptului
pânã şi inconştientul ţesuturilor
a început sã mã judece
am gestul mângâierii întunecat şi rece
privirea mi se pierde într-un galop de fum
iar tu
încã rãscoleşti cenuşa stinsã a mult iubirii noastre
e prea târziu
şi noaptea-ţi numãrã în palmã minutele
- iar eu ce-aş putea sã mai fac ?
mi-aş putea înfãşura umbra ta roşie în jurul frunţii
poate cã aşa voi rãmâne o vreme ascuns
cum tãinuit stã soarele o noapte în bustul lunii
eu încã
draga mea hematie încã mai sper
ca mâine sentimentele mele sã se coloreze frumos
cum o privire albastru-înfloratã
începe sã miroase a liliac
iar noi sã ne aducem din nou la altarul inimii
cu speranţã
verighetele de argint ale zilei