ne duelãm sãlbatic între noi
aruncãm gãleţi fierbinţi de cuvinte
din spatele dinţilor de os
e lava noastrã încinsã de urã
cea fabricatã în iadul gâtlejului
- ce rãi ne-ai fãcut Dumnezeule !
ce axã strâmbã ne-ai dat
în globul nepãmântesc al vederii
în el parcã ar rãsãri numai noapte
ce viscol de vorbe ne bate în iarna cuvintelor
parcã
şi ura ne-a rãmas gravidã cu glonţul blestemului
uite ca de atâtea ori
ne tragem de sub tãlpi preşul istoriei
ne tot înghesuim între hãrţile duşmanilor destinul
aproape ne-am strivit munţii între hotarele frânte
copitele corãbiilor strãine ne-au tocit apele iar acum
ne lãsãm şi frunzele tinere sã plece
smulse din ramuri încât
nu se mai aud decât bãtrânele noastre respiraţii
şi cu toate acestea Doamne
când dimineaţa ne rãsar dintre pernele uşilor
feţele albe şi proaspete pline de viaţã
ca zorii
continuãm sã ne iubim între noi
cu adâncã pioşenie
toate deşertãciunile
