i-aş şterge vremii urmele cu verigheta lunii
sã nu mai vadã-n mine logodnicul etern
i-am folosit seara ca pe scãldãtoarea Betezdei
pentru vindecarea in situ de infinitul treburilor zilnice
am sperat s-o pot înşela o clipã cu zeiţa minţii adicã
sã pot trãi prezentul ca pe un trecut fãrã memorie
din pãcate sunt şi eu dintr-un sânge
care trece mereu pe la aceeaşi inimã
ca un flãcãu tomnatic ce revine la aceeaşi iubitã
şi
pe care n-are curaj sã o pãrãseascã
dar nici sã-şi hrãneascã împreunã cu ea
aceleaşi nesãtule şi nedomesticite zile
