dacã pe cadranul anului ar scrie numai primãvarã sau timpul s-ar putea întoarce ca un ceas
aş negocia cu dumnezeu o cheie
sau un şperaclu ceva şi
poate ar rãmâne vremea gravidã cu visul meu
pentru el aş dormi numai pe jumãtãţi
ca o pasãre flamingo
pentru ca atunci când voi rãspunde prezent
la apelul de dimineaţã
când toţi copacii îşi ţin inimile
ca frunzele la vedere iar
fiecare orã se proclamã ţinut independent
fiecãreia sã-i aleg câte o reginã a iubirii
pe care aş încorona-o numai cu mâinile mele