întemniţat te simţi în bodega frunţii
bei poezii cu spumã în gãvanele ochilor la draft
- maestre prea des baţi toba pulsului
a început sã plângã cerul cu meteoriţi
lacrimi astrale împietrite
parcã s-ar bate toaca strãzii din lemn tare
de wacapu
din el se pot sculpta şi instrumentele visãrii
şi cu acestea pot fi tâlhãrite
clipele cele mai frumoase
pentru cã prea ne-am îmbrãcat
cu viaţa asta numai pe dos
ni se vãd zilele cârpite cu ceva certitudini
câteva dorinţe atârnã de buzunare
abea pregãtite pentru plata plãcerilor primare
la butonierã încã mai purtãm
floarea delictului de a ne iubi pe furiş
dupã petale ne recunoaştem genetica sângelui
altfel ne-ar putea confunda
globulele albe cu prada aşa
ne mai permitem luxul de a fi şi noi înşine
acolo în intimitatea adâncã a cromozomilor
de unde ne mai adunãm puterea de a ne opune
legilor aspre care ne iau în robie speranţele
