întreaga viaţã te-ai strãduit
sã ajungi din urmã câteva zile de neuitat
şi pentru aceasta în fiecare dimineaţã
îţi arborai drapelul privirii acolo sus
pe colina sprâncenei apoi
înnodai cât mai strâns prin pupile
apusul de ieri cu rãsãritul de astãzi
şi adesea
ochean îţi fãceai dintr-un fir de iarbã târziu
ba chiar ţi-ai pictat un Modigliani
pe strãlucirea globului ocular
dar mai totdeauna nerãbdarea
te-a împodobit cu singurãtate şi
n-ai reuşit decât sã ciopleşti câteva iubiri
în piscul cel mai ascuţit al sentimentelor
pe ele le-ai învãţat sã vorbeascã
un dialect doar de noi înţeles
şi de atunci aştepţi sã se-ntâmple o minune
sã li se aştearnã pe strunele ploii harul de cuvinte
iar ele sã devinã limbaj universal
